Amatorii de fashion au avut parte de un spectacol deosebit vineri seara, cu ocazia unui eveniment ce a marcat lansarea colecţiei de primăvară/vară a designerul Mihaela Elena Mancaş.
Ionuț Marian Oprescu, în vârstă de 21 de ani, din Timișoara, a dispărut marți de la domiciliu, în jurul orei 14:00. Ultima oară a fost văzut în zona Plopi din municipiu.
Cei mai buni tineri fotbalişti din zona de vest a României se întâlnesc în acest sfârşit de săptămână la cel mai important turneu destinat celor cu vârsta între 10-12 ani. Pe stadionul „Ştiinţa” din Timişoara are loc faza zonală a celei mai apreciate competiţii de fotbal pentru copii de la această categorie de vârstă.
Un panou de prezentare a activităţii CJT în perioada 1992-2012 şi deschiderea oficială a unui punct muzeistic sunt câteva dintre momentele festive ce vor avea loc săptămâna viitoare la Consiliul Judeţean Timiş, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei.
Are Poli licenţă pentru sezonul viitor al primei ligi? O scăpare de moment sau o veste bună! Adevărul trebuie să-l descopere poliştii adevăraţi, după o serie de cuvinte criptice lansate de şeful administrativ de la Poli, Gheorghe Chivorchian, la finalul meciului cu Bistriţa.
Horoscop
În data de 9 noiembrie are loc Luna Nouă în Scorpion, care deschide o perioadă de introspecție profundă, în care suntem invitați să privim în profunzime, să înțelegem ce se află în spatele propriilor emoții, dorințe și reacții, să analizăm acele aspecte ale vieții în care simțim că trebuie să facem schimbări importante. Scorpionul este un element de apă, un semn fix, guvernat de planetele Marte și Pluto.
Azi în Timișoara
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.
Cinema
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.
Ştiri din Timiș
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.
Sănătate
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.