În fustițe și rochițe sau pantaloni scurți, cu balerini sau tocuri înalte, cu pălării șic ori șepcuțe, cu biciclete decorate cu flori și baloane colorate, sute de timișorence au ieșit duminică la pedalat pe străzile din Timișoara. Nici băieții n-au ratat ocazia de a participa la prima ediție a Skirt Bike de la Timișoara, iar unii dintre ei s-au și îmbrăcat ca atare.
O femeie a fost grav rănită după ce balconul în care se afla s-a rupt și a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește. Accidentul s-a petrecut duminică dimineața, în comuna Nădrag din județul Timiș. Femeia a fost transportată la spital, iar soțul ei este revoltat pe reprezentanții primăriei, care nu au renovat blocul, deși locatarii imobilului au făcut mai multe sesizări în această privință.
Filiala Timiş a Crucii Roşii Române a găzduit, sâmbătă, în premieră în comuna Giroc, faza interjudeţeană a concursului detaşamentelor de intervenţie în caz de dezastre. Au participat echipaje din judeţele Timiş, Hunedoara şi Arad.
Campionatul de Automobilism Timiş a oprit sâmbătă, 23 iunie, la Jimbolia pentru runda cu numărul cinci din calendar. Timp de câteva ore întreaga atenţie a micuţului oraş de lângă graniţă a fost captată de competiţia auto.
Firmele germane din judeţul Timiş vor să îşi şcolească viitorii angajaţi. Iar aici vorbim atât de personal de bază, muncitori, dar şi de specialişti care să fie vorbitori de limbă germană. În cadrul unei întâlniri a firmelor bavareze, desfăşurată la Timişoara, reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş au încercat să găsească soluţii prin care liceele vocaţionale să ofere firmelor germane angajaţii de care au nevoie.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
1
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.