Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, marți, că luna septembrie va fi „luna restructurărilor”. Edilul a afirmat că va cere un audit la societatea Administrarea Domeniului Public (ADP), că sistemul TelPark trebuie desfiinţat şi înlocuit cu un alt sistem mai eficient, iar Executivul vrea management privat la RATT.
Migrația ilegală le dă tot mai multe bătăi de cap polițiștilor de frontieră, în special celor de la Lunga. Doar în primul semestru al acestui an au fost reținute mai multe persoane decât pe parcursul întregului an 2011. Majoritatea persoanelor care pătrund ilegal în România sunt de origine afro-asiatică și solicită azil din partea statului român.
În perioada 18 iunie – 18 august te așteptăm la clinica Dr. Bold pentru a beneficia de oferta verii. Te așteptăm să beneficiezi de 50% reducere la orice schimbare de obturație.
Studenţii Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest şi-au prezentat luni seara, la Mansarda Bastionului Theresia, lucrările de licenţă, în faţa unui public numeros, care a avut ocazia să asiste la un fashion – show divers.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi marţi, 10 iulie,pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.