Poliţiştii locali din Timişoara au descoperit miercuri noaptea un bărbat care era dat în urmărire generală. Vorbim despre un tânăr dispărut de la domiciliu, care dormea pe o bancă dintr-o staţie de transport în comun din zona Dâmboviţa.
Interviu cu prof.dr. Margit Şerban, coordonator al Compartimentului de transplant medular de la Spitalul de copii Louis Ţurcanu Timişoara
Liceenii şi absolvenţii de liceu romi pasionaţi de medicină pot beneficia de pregătire academică şi burse.
Capodopere, arii celebre, tablouri exotice, istorii romantice şi pasionale, domnitori, prinţi, oameni simpli şi personaje de poveste: toate îşi vor găsi cu farmec locul pe scena Teatrului de Vară din Timişoara, în cea de-a doua parte a Festivalului de Operetă şi Operetă, la acest sfârşit de săptămână.
Reprezentanţii Primăriei Lugoj au decis să organizeze un concurs de soluţii pentru reabilitarea faţadelor clădirilor din centrul istoric al municipiului. Lucrările vor începe din 2013 şi vor fi realizate în următorii trei ani, spun oficialii administraţiei lugojene.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți vizita mai multe expoziții.
Ştiri din Timiș
Clinica de Hematologie a Spitalului Municipal Timișoara se mută din „Clinicile Noi” în clădirea de pe strada Daliei nr. 17. Secția va ocupa două etaje și va avea 59 de paturi pentru spitalizare continuă și de zi.
România
Comisia Europeană anunță că nu există, în acest moment, riscuri pe termen scurt pentru aprovizionarea cu energie electrică, însă situația va rămâne tensionată și în săptămâna următoare. România se numără printre țările monitorizate atent.
Ştiri din Timiș
STPT profită de perioada în care tramvaiele nu circulă pe bulevardul Revoluției din 1989 și intervine la linia din zona Prefecturii. Șinele s-au lăsat, iar muncitorii verifică dacă problema este cauzată de rețelele de utilități.
Ştiri din Timiș
O eclipsă parțială de Soare și Perseidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de meteori, vor putea fi observate în aceeași seară, pe 12 august, din apropierea localității Lucareț. Universitatea de Vest din Timișoara organizează o sesiune de observații astronomice, în cadrul căreia participanții vor putea urmări eclipsa, iar mai târziu, după lăsarea întunericului, Perseidele.
Ştiri din Timiș
Profesori, inspectori și consilieri școlari din 13 unități de învățământ din județul Timiș au participat la cursurile organizate de Serviciul Român de Informații (SRI) în cadrul proiectului „Previsio”, destinat prevenirii radicalizării și extremismului violent în școli. Informațiile apar într-o investigație publicată de Snoop, care a solicitat date de la inspectoratele școlare din întreaga țară și a identificat peste 500 de școli și licee implicate în proiect.
2
Ştiri din Timiș
Subscrisul Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK, cu sediul în Municipiul Timișoara, Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, jud. Timiș, CIF RO45421239, e-mail: juridic@timpark.ro și număr de telefon: 0256493393, anunță organizarea licitației deschisă cu strigare, pentru valorificarea următoarelor vehicule fără stăpân/abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale Municipiul Timișoara, trecute de drept în proprietatea privată a Municipiului Timișoara:
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, traficul va fi închis temporar în zona Iulius pentru „CODRU Running Rave”, iar de luni încep restricții etapizate în Freidorf, pentru lucrări la rețeaua electrică.
1