Aproximativ 50 de angajaţi ai Primăriei Timişoara au părăsit, marţi după-amiaza, birourile din clădirea de pe bulevardul C.D. Loga nr. 1 şi, îmbrăcaţi la costum, s-au urcat pe biciclete închiriate de la I’Velo. Printre cei care participat la scurta plimbare pe două roţi au fost şi viceprimarii Sorin Grindeanu sau Dan Diaconu, precum şi alţi directori din Primăria Timişoara, cum ar fi cel al Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş.
Stagiunea 2012/2013 începe pentru cei îndrăgostiţi de arta dansului clasic cu un eveniment fastuos: cel mai celebru balet al tuturor timpurilor, interpretat de o companie-fanion a legendarei şcoli de balet ex-sovietice, având-o protagonistă pe Natalia Matsak, artistă emerită a Ucrainei. Teatrul de Balet din Kiev îşi începe astfel stagiunea sa aniversară în România.
Dacă la Naţionala mare nu se poate pune deocamdată problema unor convocări trimise pe adresa celor de la ACS Poli, iată că juniorii aflaţi sub culorile clubului atrag interesul selecţionerilor. Ultimii doi chemaţi sub tricolor sunt Silviu Balaure, respectiv Daniel Triţoiu.
Dacă la primul meci pe care ACS Poli l-a susţinut pe „Dan Păltinişanu” s-a decis ca accesul să fie liber, iată că de la partidele următoare se va plăti pentru a asista la meciurile de campionat. Cel mai ieftin abonament e 30 de lei, valabil pentru tur, iar cel mai ieftin bilet va costa 5 lei. La Peluza Sud rămâne gratuit accesul, dar numai pentru cei cu fulare şi steaguri!
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 10 – 16 septembrie.
Azi în Timișoara
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.