Se întâmplă în Timișoara: o tânără care se deplasează ca ajutorul unui scaun rulant nu a putut intra la Retim să contracteze servicii de salubrizare pentru că ușa era...prea mică. Mai exact, Biroul Contracte al regiei respective, situat în apropiere de Piața Unirii, are o ușă dublă de lemn, însă jumătatea din stânga a intrării este țintuită în cuie sau cu vreun alt sistem de blocaj și nu poate fi deschisă, iar pe jumătatea de ușă pusă la dispoziția cetățenilor nu încape un cărucior cu rotile. ”Ce să fac, așa e ușa aia”, explică purtătorul de cuvând al Retim. Conform Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România în anul 2010, toate clădirile publice trebuie să fie accesibile persoanelor cu handicap. În Timișoara trăiesc 10.684 de persoane cu dizabilități, din care 9.950 de adulți.
S-a mai stins o stea a teatrului românesc. Mihai Fotino, cunoscut ca Mişu Fotino, a decedat, luni, la vârsta de 83 de ani.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că angajaţii societăţii de ecarisaj au adunat în ultima săptămână peste 30 de câini din zona Gării de Nord, unde un bărbat a fost sfârtecat de o haită de maidanezi, iar recent a avut loc încă un incident, dar că hingherii de la Danyflor nu au fost lăsaţi să ridice toate animalele, acestea fiind folosite pentru pază.
Mandatul preşedintelui Traian Băsescu se va scurta cu 45 de zile. Asta pentru că liderii USL au decis, luni, să organizeze alegerile prezidenţiale mai repede decât expirarea mandatului actualului şef al statului.
Estimarea profesorului doctor Florin Drașovean s-a adeverit: la intersecția străzilor D. Cantemir și L. Blaga au ieșit la iveală ziduri ale cetății angevine a Timișoarei. Descoperirea, susțin arheologii, are o importanță capitală pentru localizarea castrumului Thymes și va aduce lămuriri cruciale privind începuturile urbei.
Ştiri din Timiș
Colterm a cumpărat și în acest an certificatele pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru care a plătit circa 19 milioane de euro. Primăria anunță și investiții de 70 de milioane de euro în rețea, dar și foraje geotermale.
Ştiri din Timiș
Un băiat de 14 ani din comuna Satchinez trece printr-o perioadă extrem de dificilă. Raul suferă de sindromul Klippel-Trenaunay, o afecțiune asociată unei malformații venoase severe la mâna stângă, care îi provoacă dureri și îi afectează viața de zi cu zi. Familia are nevoie de sprijin pentru a putea acoperi costurile tratamentului programat la o clinică din capitala Austriei.
Ştiri din Timiș
Cu încheierea mandatului lui Dominic Fritz, atribuțiile de primar al Timișoarei vor fi preluate de viceprimarul Ruben Lațcău. Acesta spune că nu își va schimba biroul și că este pregătit să continue proiectele municipalității, dar recunoaște că, personal, este revoltat de situația în care Fritz și-a pierdut mandatul.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă, destinat angajaților din Regiunea Vest. Programul se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, în format hibrid, și va avea o durată de 80 de ore.
Ştiri din Timiș
Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara vrea să aloce 25 de milioane de lei pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”. Municipalitatea a emis și certificatul de urbanism pentru viitoarea arenă, construită de CNI pentru Consiliul Județean Timiș.
Cinema
Un scurtmetraj documentar realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT) și, în prezent, studentă în anul al II-lea la masterat în cadrul specializării Foto-Video, a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. Filmul „Cu pași mărunți” va fi proiectat vineri, 2 octombrie, la Cinema Studio, în cadrul ediției timișorene a festivalului.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O apariție memorabilă nu ține neapărat de o ținută spectaculoasă, ci de felul în care toate elementele ei se completează. Hainele, accesoriile, parfumul, coafura și machiajul trebuie să transmită aceeași idee, adaptată locului și atmosferei evenimentului.
Mapamond
China va finaliza o nouă hartă geologică a planetei Marte până la sfârșitul anului 2028, proiectul urmând să reconstituie evoluția geologică și climatică a „Planetei Roșii” și să propună un nou sistem de împărțire a timpului geologic marțian, informează Xinhua, citată de Agerpres.