Nu cu una, ci cu patru amenzi s-a ales un bărbat prins circulând cu tramvaiul fără bilet în Timişoara. Omul a făcut scandal când a fost luat la întrebări de agenţii locali, ba chiar a sunat la 112 ca să se plângă de abuz în speranţa că va scăpa de sancţiuni, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.
Prof. dr. Gheorghe Mateescu, invitat al Congresului Naţional de Rezonanţă Magnetică de la Timişoara, a spus, joi, că „medicina fără chimie şi fizică e un dezastru”, referindu-se la faptul că aceste două materii au fost scoase de la examenele de admitere la UMF. La Timişoara sunt prezenţi în aceste zile „oameni care au făcut istorie în rezonanţa magnetică din România”, spun organizatorii.
Nu mai puţin de 23 de persoane, între care 12 minori, au găsit poliţiştii locali, joi dimineaţă, într-o casă părăsită din zona Calea Buziaşului. Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spun că oamenii care au ocupat imobilul, aflat într-o stare avansată de degradare, locuiau acolo fără forme legale, dar nu i-au sancţionat încă, ci i-au somat ca în 48 de ore să-l evacueze.
Vineri, 12 octombrie, la Fratelli Lounge & Club va avea loc o petrecere care poartă numele de Made in Germany, în cadrul căreia timişorenii vor avea ocazia de a asista la primul set susţinut de DJ Eiskey 83 în oraşul nostru.
Două persoane au decedat, joi dimineața, în urma unui accident care s-a petrecut în localitatea Chizătău, județul Timiș. Potrivit polițiștilor, un autoturism marca Logan se îndrepta spre Lugoj când s-a izbit de un autotren care venea din sens opus.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Mapamond
Un avion Wizz Air care efectua o cursă Londra–Sofia a fost deviat către Budapesta, după o alertă cu bombă primită în timpul zborului. Aeronava a fost escortată de un avion militar Gripen, iar autoritățile ungare au început verificările după aterizare.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.
Ştiri din Timiș
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.
Capitală Culturală
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.