Reprezentanţii Primăriei Timişoara au negociat să ofere firmelor care deţin pasajul şi acvariul din Piaţa Victoriei trei terenuri în suprafaţă de 8.100 de metri pătraţi. Afacerea a fost parafată, vineri, prin votul consilierilor municipali. La finalul unor dezbateri intense, primarul Nicolae Robu a anunţat că acvariul va dispărea în scurt timp din Piaţa Victoriei.
Peste 40 de vorbitori au prezentat, vineri, la Consiliul Judeţean Timiş, argumente pro şi contra regionalizării României, într-o audiere publică organizată de Academia de Advocacy.
„Cele mai profunde, cele mai bune, mai frumoase cărţi ale obştei scriitoriceşti timişorene”, după cum le-a descris, din postura de preşedinte al juriului, criticul literar Alexandru Ruja, i-au adus laolaltă pe literaţi pentru unul dintre cele mai importante şi fericite evenimente ale anului: decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, pe anul 2011.
Consiliul Local Timişoara a adoptat, vineri, o hotărâre prin care se interzice vânzarea băuturilor alcoolice în Complexul Studenţesc. A fost aprobată şi o nouă delimitare a Campusului Universitar, perimetru în care va fi valabilă această interdicţie.
Medici, asistenţi medicali, farmacişti, reprezentanţi ai sindicatelor din sănătate au luat parte la dezbaterea organizată, vineri, la sediul CBC 700, pe tema viitorului sănătăţii în vestul ţării.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
1
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
3
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.