Salonul Vega al Societăţii Timişoara Bastionul Therezia va găzdui, în următoarele săptămâni, mai multe acţiuni. De la conferinţe, muzică, filme şi dezbateri, până la expoziţii de fotografie pe tema Revoluţiei din 1989.
Început de iarnă, început de lună, zi de sărbătoare. Incubator107 timişoara propune pentru sâmbătă, 1 decembrie, un eveniment cu cântec şi ateliere în oraş.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează luni, 3 decembrie, mai multe acţiuni în centrele din judeţ, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Un simpatizant al Uniunii Social Liberale s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, fiind prins de polițiști în timp ce lipea afișe cu USL peste afișele altor alianțe politice.
Patru persoane din Timișoara, membre ale unei grupări de hackeri, acuzate de o înșelăciune de 25 de milioane de dolari au fost ridicate, marți dimineața, de polițiști și urmează să fie duse la București în fața procurorilor DIICOT, alături de alți 16 hackeri din țară. În total, la primele ore ale dimineții au avut loc 36 de percheziții în municipiile Bucureşti, Braşov, Galaţi, Timişoara şi în judeţele Vâlcea şi Ilfov.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.