În ciuda temperaturilor scăzute şi a zăpezii, primăvara a venit la Timișoara. Au demonstrat-o jandarmii de la Inspectoratul Județean Timiș care au împărțit, marți, peste o sută de mărțișoare doamnelor și domnișoarelor care au trecut prin Piața Unirii.
1 martie a venit cu o surpriză pentru doamnele şi domnişoarele de la volan. Polițiștii le-au așteptat pe șoferițe în zona hotelului Continental din centrul Timișoarei pentru a le oferi mărțișoare. Multe dintre ele au fost surprinse de inițiativa oamenilor legii care le-au tras pe dreapta.
De teama unui pensionar de 70 de ani pe care l-a prădat, o menajeră din Timișoara a sărit pe geamul din bucătărie și s-a dus direct la Poliție, să se autodenunțe.
După intrarea în vigoare a noii legi a educației, directorii școlari care au deținut funcții de conducere în partidele din care fac parte au fost obligaţi să aleagă. Fie să rămână la vârf în partid, fie la conducerea unității de învățământ. În Timiș, 14 directori au renunțat la funcţiile politice.
Studenților timișoreni, dar și celor din centrele universitare apropiate, precum și elevilor de clasa a XII care se gândesc să plece în străinătate la finalizarea ciclului de studii li s-a ivit oportunitatea ideală de a-și găsi universitatea și specializarea dorită: RIUF 2011.