Administrația Fritz a luat la puricat lista de festivaluri finanțate prin Casa de Cultură a orașului, cum ar fi Timfloralis, Festivalul Inimilor, Ruga Timișoarei, JazzTM. E posibil ca unele dintre ele să nu mai aibă loc. Edilul-șef spune că nu vede „azi” cum ar mai putea finanța Timfloralis, dar JazzTM are angajamente.
„Putem să colindăm orașul din orice punct spre orice alt punct și vom vedea mulțimea de flori care nu a existat niciodată la un asemenea nivel”. Afirmația îi aparține primarului, care spune că Timișoara n-a arătat nicicând mai frumos ca acum. Dacă în centru ne putem lăuda cu arcade pline de flori, în cartiere vedem jardiniere cu buruieni sau flori uscate.
3.222 de ore a udat Horticultura spațiile verzi, florile, copacii și arbuștii din zona centrală. Societatea primăriei a încasat aproape 13 milioane de lei din bugetul Timișoarei pentru că a avut grijă de florile, spațiile verzi și parcurile din zona centrală, în urma unui contract primit prin atribuire directă.
Dacă nu mai putem avea Timfloralis, vom avea „Hortimfloralis”. A început operațiunea de înlocuire a florilor îngrijite de Horticultura în centrul Timișoarei. Se pun aproape jumătate de milion de plante în zona centrală, inclusiv pe arcadele care se foloseau la festivalul florilor, anulat din cauza pandemiei de coronavirus.
Eveniment
O minoră de 13 ani a fost lovită de un bărbat de 54 de ani pe strada Coloman Wallisch din Lugoj, în timp ce traversa neregulamentar pe trotinetă. În umra impactului, fata a fost rănită și dusă de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Eveniment
Un incendiu izbucnit astă seară la o locuință de pe strada Martir Colonel Ioan din Timișoara a pus pe jar pompierii, care au intervenit rapid pentru stingerea flăcărilor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost lichidat.
Mapamond
O mașină a intrat în zona pietonală din Leipzig, pe Grimmaische Straße, lovind mai multe persoane. Două persoane au murit și altele au fost rănite grav. Șoferul, care fugise inițial, a fost arestat, iar autoritățile spun că nu există indicii de atac terorist.
Ştiri din Timiș
VIDEO. Autobuze electrice pentru zona metropolitană. Moșnița Nouă intră pe harta transportului verde
Transportul public din zona metropolitană a Timișoarei face un nou pas spre modernizare și ecologie. Începând de astăzi, locuitorii din Moșnița Nouă beneficiază de un autobuz electric modern, introdus pe linia M22.
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în perioada 16–17 mai, un amplu eveniment dedicat tinerilor din Dieceză, în cadrul Festivalul Tinerilor Timișoara, organizat de structurile Bisericii Romano-Catolice împreună cu parteneri locali și autorități municipale.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, de Ziua Europei, un eveniment cultural cu semnificație dublă: celebrarea a zece ani de activitate ai atelierului de pictură MGA – Moga Gallery Art și deschiderea expoziției „Atemporal – Timeless”, dedicată memoriei, emoției și timpului transpus în artă.
Mapamond
În Dubai, locuitorii au auzit explozii cauzate de interceptări după o alertă de raid aerian, fiind îndemnați temporar să se adăpostească. Între timp, Emiratele Arabe Unite acuză Iranul că a atacat cu drone un petrolier al ADNOC în Strâmtoarea Ormuz, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Orașul Sânnicolau Mare se pregătește să marcheze Ziua Europei printr-o serie de evenimente dedicate comunității, transformând centrul localității într-un spațiu al muzicii, tradiției și bunei dispoziții.