Grupul vocal timişorean Theoforos a fost recent într-un turneu în Portugalia. Corul, care cuprinde preoţi, diaconi, cântăreţi şi profesori de religie, a susţinut patru concerte în Portugalia - la Lisabona, în Basilica Estrela, unul în Setubal, unul în Santarem şi unul în Lagos.
Mapamond
Meta a acceptat să plătească 16,68 miliarde de dolari și să impună noi măsuri de siguranță pentru adolescenți, pentru a evita o sentință într-un proces privind efectele Facebook și Instagram asupra sănătății mintale a copiilor. Acordul trebuie aprobat de un judecător.
România
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri între Caransebeș și Lugoj, iar un bărbat a fost rănit.
Eveniment
Un bărbat de 69 de ani este căutat după ce a plecat și nu s-a mai întors acasă, din zona bulevardul Sudului din Timișoara.
Capitală Culturală
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lucrările la noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la final, însă clădirea nu este încă pregătită să primească elevii. Mai sunt necesare câteva intervenții minore, iar apoi urmează procedurile de omologare și acreditare, obținerea avizelor și finalizarea dotării cu mobilier.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a început desființarea unor construcții ilegale care blocau accesul spre un teren public de 7.500 mp din Girocului. Municipalitatea vrea să amenajeze aici o nouă parcare.
3