Mai mulți tineri din Timișoara care ar trebui să primească terenuri gratuite de la primărie în baza Legii 15 au câștigat daune morale de câte 5.000 de euro în instanță. Se întâmplă la patru ani de când reprezentanții municipalității au promis că împart parcelele de pe str. Ovidiu Balea. Deciziile instanței nu sunt însă definitive, iar cei din primărie spun că urmează epurarea listei de beneficiari.
Procedura care le-a dat mari bătăi de cap funcționarilor din Primăria Timișoara nu este gata nici astăzi. Municipalitatea nu a reușit de patru ani să împartă niște terenuri tinerilor care au până în 35 de ani. Între timp, unii și-au luat locuințe, alții au mers în instanță, iar primarul ridică din umeri. „Na, asta e! Apare ca o neîmplinire a noastră, nedreaptă până la urmă”, spune acesta.
Peste 100 de tineri din Timișoara așteaptă de trei ani să-și primească parcelele pe care să-și ridice o casă, în baza Legii 15/2003. Le-au fost promise de primărie de ceva vreme, dar încăpățânările celor din administrația publică locală au adus și Curtea de Conturi în miezul problemei. Ei bine, Curtea de Conturi încă nu și-a dat OK-ul să fie împărțite terenurile.
Tinerii declarați norocoși de primărie în baza Legii 15/2003 și-ar putea primi terenurile abia anul viitor, prin primăvară. Primăria Timișoara a actualizat tabelul nominal rezultat în urma competiției de dosare, îl va trece prin CLT, dar trebuie să mai aștepte după Curtea de Conturi. Ar trebui să se întoarcă la primărie prin februarie, astfel că tinerii norocoși mai au de așteptat. Sunt patru nume noi eligibile, Sanda Greblă este pe ultimul loc, iar Cătălin Iapă are și el șanse mari să primească teren. Vedeți ultima listă, cu nume noi pe ea!

Eveniment

Dispozitive de comunicare, depistate la examenul de rezidențiat din Timișoara. Trei candidați au fost reținuți
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Timiș, fiind cercetate în contextul unei posibile tentative de fraudare a examenului de rezidențiat organizat duminică, 15 noiembrie, la Timișoara.

Mapamond

Estonia ia în calcul închiderea frontierei cu Rusia, după dejucarea unui sabotaj atribuit Moscovei
Estonia a dejucat o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete rusești asupra unui producător de drone. Opt suspecți au fost reținuți, iar premierul estonian avertizează că țara se pregătește inclusiv pentru închiderea frontierei cu Rusia.

Eveniment

Pozitiv la canabis după accidentul mortal din Giroc! Adolescentul de 17 ani a fost reținut
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Mapamond

Lovitură pentru industria blănurilor. Bulgaria interzice fermele de nurci, vulpi și șinșile
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Ştiri din Timiș

FOTO. Bloc operator ultramodern la Spitalul de Copii din Timișoara. Investiție de aproape 60 de milioane de lei din bugetul local
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.

Eveniment

UPDATE. Adolescentul de 17 ani implicat în accidentul mortal din Giroc a fost reținut
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile 7

Lugoj

Restricții de circulație în Lugoj, timp de șase luni! Un tronson important de pe Splaiul 1 Decembrie 1918 se închide de luni
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.

Turism

FOTO. De la tuneluri spectaculoase cu rechini la oceane în miniatură. Cele mai impresionante acvarii din Europa pe care merită să le vizitezi
Visezi la o călătorie în lumea fascinantă a viețuitoarelor marine? Europa găzduiește unele dintre cele mai spectaculoase acvarii din lume, unde poți admira rechini, pinguini, delfini, pești exotici și ecosisteme impresionante. De la uriașul Oceanogràfic din Valencia până la Oceanariul din Lisabona și acvariul din Genova, aceste destinații oferă experiențe memorabile pentru întreaga familie.