Unii tineri care au fost declarați câștigători ai competiției lansată de primărie pentru terenurile atribuite pe baza Legii 15/2003 s-ar putea să-și piardă locul pe listă. S-a decis reanalizarea dosarelor actualizate, în urma unei sesizări făcută de consilierul local Adrian Orza. Lista finală întocmită de comisia specială din primărie ar fi trebuit să fie votată marți în consiliul local. Ar putea primi terenuri persoane care au aproape 50 de ani.
Primăria Timișoara a pierdut în instanță procesul cu doi dintre cei care au cerut terenuri pentru case, dar au fost descalificați deoarece până când s-a făcut împărțirea, aceștia depășiseră vârsta maximă de 35 de ani. În consecință, doi dintre tinerii care, inițial, au fost pe listă, și-ar putea pierde terenurile.
Gata cu așteptarea! Tinerii care se numără printre norocoșii competiției lansate de Primăria Timișoara privind repartizarea de terenuri în baza Legii 15/2003 ar putea intra în curând în posesia parcelelor. Nicolae Robu a primit răspunsul de la Agenția Națională de Integritate, care îl anunță că nu există incompatibilități, dar ar exista un conflict de interese în ceea ce îi privește pe consilierii locali care au votat regulamentul concursului de dosare.
Reprezentanții primăriei au decis să nu mai constituie o Comisie de soluționare a contestațiilor pentru rezolvarea cererilor depuse la Lista tinerilor care primesc terenuri gratuite de la municipalitate în baza Legii 15/2003. Contestațiile ar fi fost soluționate deja și vor intra în curând în atenția consilierilor locali.

Eveniment

Vestul țării, lovit de primul episod de caniculă din acest an. Temperaturile urcă până la 36°C
ANM a emis o informare de vreme călduroasă valabilă până luni, pentru cea mai mare parte a țării. Sâmbătă și duminică sunt în vigoare avertizări Cod Galben pentru vestul, centrul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Eveniment

Incendiu la o locuință din Utvin. O persoană s-a intoxicat cu fum, alta a suferit un atac de panică
Pompierii timișeni au intervenit sâmbătă dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Utvin.

Ştiri din Timiș

Apel pentru salvarea unei profesoare din Timișoara. Mihaela George Micșa luptă cu cancerul și are nevoie urgentă de ajutor
Un apel emoționant la solidaritate a fost lansat pentru Mihaela George Micșa, profesoară de economie la Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” din Timișoara, care duce de cinci ani o luptă grea cu cancerul mamar.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 iunie, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți participa la un tur al Elisabetinului, să mergeți la teatru sau la film.

Ştiri din Timiș

USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO. 7

Capitală Culturală

Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.

Ştiri din Timiș

Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.  

Ştiri din Timiș

„Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale. 14

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici