Un teren cu o suprafață de 74.000 de metri pătrați, aflat la ieșirea din Timișoara spre Lugoj, este nefolosit de 20 de ani. Cu excepția unor competiții canine, pe terenul unde era pe vremuri Ștrandul Tineretului, nu s-a organizat niciun alt eveniment. Municipalitatea ar vrea să recupereze terenul. Acolo s-ar putea amenaja un loc de recreere pentru timișoreni ținând cont că se află în apropiere de Pădurea Verde.
Consilierii locali spun momentan „pas” cumpărării fostului Liceu de Arte de lângă Primăria Timișoara
Joi, aleșii locali au trebuit să voteze dacă sunt sau nu de-acord cu cumpărarea unor clădiri și terenuri aflate chiar lângă Primăria Timișoara, pentru suma de 11 milioane de euro. Unii consilieri au văzut în asta o adevărată oportunitate, în timp ce alții au considerat oferta nerealistă, ținând cont de prețurile din zonă.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2