Ploaia și vremea rece nu i-au ținut în casă. Luni dimineață, aproape 300 de elevi și preșcolari din cartierul Ciarda Roșie au ieșit pe strada Theodor Pallady pentru a alerga și a pedala cu un scop clar: salvarea terenului de sport din cartierul lor. Printr-un gest de implicare civică, cei mici au transformat mișcarea într-o formă de protest.
Cartierul Ciarda Roșie din Timișoara devine, luni, 20 aprilie, scena unui eveniment sportiv dedicat celor mai tineri membri ai comunității. „Alergarea de 10. Ducem Mănușarul la Timotion” marchează prima ediție a unei inițiative care îmbină mișcarea, spiritul de echipă și implicarea civică, având ca obiectiv salvarea terenului de fotbal Mănușarul.

Ştiri din Timiș

Cupe de lut, praf verde si bacterii vii - ce beau oamenii cei mai odihniți din lume
Dimineața a început să arate altfel în ultimii ani. Nu mai e vorba doar de o cană de cafea băută în grabă, ci de un ritual deliberat, în care ceea ce pui în corp contează tot atât cât și felul în care o faci.

Sănătate

Noul robot chirurgical de 33 de milioane de lei a fost folosit pentru prima dată la Maternitatea Odobescu din Timișoara
O pacientă în vârstă de 31 de ani, diagnosticată cu cancer de col uterin în stadiu incipient, a beneficiat vineri, 5 iunie, de prima intervenție chirurgicală asistată robotic realizată cu ajutorul sistemului Medtronic Hugo™ la Maternitatea Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara.

Capitală Culturală

Seară de excepție la Sinagoga din Cetate
Timișorenii sunt invitați luni, 8 iunie, de la ora 19:00, la un eveniment muzical de înaltă ținută artistică, găzduit de Sinagoga din Cetate.

Ştiri din Timiș

Patru localități din județ, beneficiare ale fondurilor europene atrase de Aquatim
Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 – etapa a II-a, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD).

Ştiri din Timiș

„Florile sunt pentru toți, nu pentru acasă”. Mesaj al primăriei pentru timișorenii care fură flori din parcuri
După ce o femeie a fost filmată rupând flori dintr-un parc din Timișoara, Primăria atrage atenția că plantele de pe domeniul public sunt pentru toți cetățenii. Reprezentanții municipalității amintesc și că furtul florilor este sancționat de lege. 1

Ştiri din Timiș

Măsuri împotriva ambroziei și în acest an. Peste 100 de timișoreni riscă amenzi de până la 20.000 de lei
Primăria Timișoara a notificat proprietarii a 109 terenuri pe care a fost identificată ambrozia și le cere să o elimine până la 30 iunie. După această dată urmează controale, iar cei care nu iau măsuri riscă amenzi de până la 20.000 de lei. 1

Cinema

Filmul săptămânii: „Scary Movie 6”, revenirea unei francize care a făcut istorie din parodierea filmelor horror
Recomandarea de film din această săptămână este „Scary Movie 6”, noul capitol al celebrei serii de comedie care revine pe marile ecrane după o pauză de peste un deceniu. Această revenire aduce personajele cunoscute, glumele care ironizează unele dintre cele mai populare producții horror ale ultimilor ani, dar și întoarcerea familiei Wayans în spatele proiectului.

Ştiri din Timiș

Asociația Peisagiștilor apără amenajările cu pietre ale Primăriei Timișoara: „Utilizarea este susținută de literatura științifică”
Asociația Peisagiștilor din România – Filiala Vest intervine în disputa dintre Primăria Timișoara și Garda de Mediu, susținând că amenajările cu materiale naturale, inclusiv piatră și lemn, aduc beneficii ecologice și climatice spațiilor verzi urbane. 6

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici