Miercuri a fost o zi bună pentru jucătorii români la BRD Timişoara Challenge. Favoritul numărul 1, Victor Hănescu, nu a avut deloc o zi uşoară, dar s-a calificat în sferturi. Acolo unde îl va întâlni, vineri, de la ora 17, pe Victor Crivoi.
Turneul BRD Timişoara Challenger a continuat marţi cu meciurile de pe tabloul principal. Vestea cea mai bună este că doi jucători români, Victor Hănescu, respectiv Victor Crivoi s-au calificat mai departe. Cei doi joacă miercuri următoarele meciuri.
Meciurile de pe tabloul oficial al turneului de tenis BRD Timişoara Challenger au adus, luni, eliminarea a doi jucători români. Florin merea şi Răzvan Sabău au părăsit competiţia. Victor Hănescu joacă marţi cu un macedonean.
Surpriză mare pentru organizatorii celui mai puternic turneu local de tenis organizat în oraşul de pe Bega în ultimii ani, BRD Timişoara Challenger 2012. Deşi e dotat cu premii de 30.000 de euro şi oferă 80 de puncte ATP, turneul ce are loc în aceste zile la baza Electrica nu a atras în calificări decât interesul a zece jucători, faţă de 32 de locuri puse la dispoziţie în această fază.
După mai mulţi ani de aşteptare, Timişoara revine în circuitul turneelor importante de tenis masculin. Cei mai importanţi sportivi români sunt aşteptaţi la arena Electrica pentru a obţine unul dintre premiile puse în joc, 30.000 de euro.
Sănătate
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, luni, că Spitalul Județean Timișoara va beneficia de finanțare pentru un nou centru destinat pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara bifează o nouă victorie în lupta pentru recuperarea ștrandului No Name. Tribunalul Timiș a reconfirmat că terenul de peste 6.000 mp este domeniu public, iar construcțiile de pe el nu aparțin firmelor private care ocupă ilegal zona, Soldado și Biltac Company.
1
Ştiri din Timiș
Aflat, luni, la Timișoara, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat că proiectul Institutului Regional de Oncologie va beneficia de finanțare europeană nerambursabilă până în anul 2030, după ce Guvernul României a aprobat transferul investiției din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către Programul Operațional Sănătate.
Eveniment
Un autobuz plin cu 52 de pasageri a fost cuprins de fum astăzi, 8 decembrie, în Sânnicolau Mare, iar pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului, fără ca vreun pasager să fie rănit.
Ştiri din Timiș
Low Gear Timișoara revine cu ediția din acest an a campaniei umanitare „Străbatem munți și aducem zâmbete”. Se strâng donații pentru copiii și bătrânii care trăiesc zone izolate din Ținutul Pădurenilor, județul Hunedoara.
Ştiri din Timiș
Proprietarii timișoreni își găsesc, în medie, un cumpărător pentru apartamentele scoase la vânzare în 54 de zile. Doar în București locuințele se vând mai rapid decât aici.
Ştiri din Timiș
CFR Călători va trece din 14 decembrie la noul Mers al Trenurilor 2025–2026, valabil până pe 12 decembrie anul viitor. Programul aduce peste 1.150 de trenuri zilnic, rute internaționale extinse, dar și material rulant modernizat prin PNRR, noile rame Coradia Stream și trenuri sezoniere suplimentare.
1