Forced Entertainment pentru prima dată în România! Cu o istorie de 25 de ani pe scena experimentală europeană, grupul britanic va deschide Festivalul European al Spectacolului Fest- FDR, cu spectacolul „Cât e de minunat”, programat în 7 și 8 mai, de la ora 19, în sala mare a Teatrului Național din Timișoara (TNTm).
Un banchet made in Budapest va deschide Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara – TESZT, eveniment organizat de Teatrul Maghiar Csiky Gergely în perioada 22-27 mai.
Teatrul Naţional Timişoara a făcut public, miercuri, programul Festivalului Dramaturgiei Româneşti şi pe cel al Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara, din perioada 7-15 mai 2011. Dublul eveniment întru desfătarea Timişoarei teatrale va fi deschis de compania Forced Entertainment din Anglia, cu spectacolul „Cât e de minunat”.
Lucian Vărşăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timişoara, le va citi timişorenilor dintr-un roman al lui Peter Handke, miercuri seara, la Librăria Joc Secund. Lectura «de ascultat cu plăcere» va avea loc în limba germană.