Pentru cei care aleg teatru, duminica a venit cu Sânge năvalnic, cu Frau Hess, un spectacol din Austria despre imigrație și un cabaret regizat de Alexander Hausvater despre Germania nazistă, cu Maia Morgenstern și Constantin Chiriac.
A cincea zi a Festivalului European de Teatru Eurothalia, cea de miercuri, 12 noiembrie 2014, propune cu două producții ale teatrelor timișorene: „Boala familiei M” de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim, spectacol al Teatrului Național Timișoara (TNT), de la ora 18, în Sala 2 a TNT și „Ținuturile joase” de Herta Müller, în regia lui Niky Wolcz, o producție a Teatrului German de Stat Timișoara, la ora 20.30, în sala Teatrului German.
Iubitorii de teatru sunt invitați, la acest sfârșit de săptămână, să se delecteze cu un spectacol satiric pe cinste. Este vorba despre „Ferma Animalelor”, producție inspirată din celebrul roman a lui George Orwell, pregătită pentru public de Teatrul Auăleu.
Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, organizează în data de 30 octombrie, de la ora 19:00, un eveniment special dedicat Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni: punerea în scenă a piesei de teatru „Plecare fără întoarcere”. Piesa ilustrează ultimele momente din viaţa Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.
Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara prezintă vineri, 17 octombrie, de la ora 19, comedia „Măicuţa Maria Ignatius explică totul” la Casa Artelor.
Azi în Timișoara
Marți, 24 martie, puteți merge la spectacole de teatru sau stand-up comedy. Mai puteți descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Ştiri din Timiș
Compania IULIUS anunță lansarea TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action (Summitul Orașelor din România), o inițiativă națională dezvoltată prin Fundația IULIUS, care își propune să devină un cadru anual de dialog și colaborare pentru dezvoltarea urbană din România.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar din Timișoara oferă un cadou publicului: spectacolul cu piesa „Pericles”, de William Shakespeare, va avea intrare liberă, de Ziua Mondială a Teatrului. Regizată de britanicul Philip Parr, producția timișoreană va participa în luna mai la prestigiosul Festival Internațional Shakespeare, la Craiova. Spectacolul a fost jucat și în Festivalul Național de Teatru, la București. Pericles e un spectacol ca un roman de aventuri. O poveste despre bunătatea care salvează lumea. Și pe noi de noi înșine. Totul e la vedere...
Eveniment
Accident între o autoutilitară și o căruță produs luni după-masă, pe DN 59B. Un bărbat de 54 de ani a fost rănit și transportat la spital cu elicopterul SMURD. În urma impactului, calul care tracta căruța a murit. Polițiștii au deschis un dosar penal.
1
Ştiri din Timiș
Etapa demolărilor la Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara s-a încheiat, iar stadionul va intra curând în faza de construcție, după ce procedura de atribuire a contractului s-a finalizat fără contestații, a anunțat luni, 23 martie, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
4
Eveniment
Polițiștii din Deta, Gătaia și Ciacova au desfășurat, în noaptea de 20 spre 21 martie, o razie majoră pentru siguranța oamenilor și protecția animalelor, în urma căreia au descoperit 43 de câini ținuți în condiții improprii. Mai mult, au prins un șofer băut și au dat 87 de amenzi în valoare de peste 71.000 de lei.
3
Ştiri din Timiș
Timișoara nu este doar un oraș. Este o poartă către istorie, artă și inovație. În 2023, a fost Capitală Europeană a Culturii, iar farmecul său rămâne intact. Pentru o vizită la Timișoara reușită, trebuie să știi exact unde să mergi.
Ştiri din Timiș
Aquatim continuă finalizarea contractelor din cadrul proiectului major de investiții finanțat din fonduri europene. Contractul CL24 – „Execuție rețele de apă și canalizare Făget, Colonia Fabricii, Tomești, Traian Vuia, Surducu Mic, Sudriaș” a fost finalizat cu succes în martie 2026, având o valoare de 22.106.593,90 lei (fără TVA).