A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii "Noi credem în povești" va aduce la Timișoara, vreme de o săptămână, artiști păpușari din Serbia, Ungaria, Bulgaria și România.
Timişorenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la principalul centru comercial din oraş. Iulius Mall a pregătit un program plin de evenimente: caravana Cartoon Network şi teatru de păpuşi pentru cei mici, târg de antichităţi, târg de produse bio, eco, naturale şi de terapii alternative.
Jucării care prin viață, povești și muzică de Ilie Stepan: aceasta este rețeța unui nou eveniment Cafe Text, ce-și va invita publicul în „Lumea basmelor”, la Bastion.
Evenimente pentru toată lumea la principalul centru comercial din Timişoara. În acest final de săptămână, Iulius Mall Timişoara îi aşteaptă pe cei mari şi pe cei mici să îşi petreacă timpul liber la cumpărături şi să ia parte la evenimentele pregătite.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
2
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
5