Veste proastă pentru timișorenii cărora le era mai ușor să își plătească taxele și impozitele locale la ghișeele Poștei. Acest lucru nu este momentan posibil. Pe fir a intervenit ANI, privind un posibil conflict de interese în centrul căruia se află Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara și consilier local liberal.
Revine scumpirea impozitelor. După ce au cerut revocarea hotărârii prin care a fost stabilită valoarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, reprezentanții primăriei le cer consilierilor locali să voteze aceeași propunere. Se temeau că hotărârea adoptată în octombrie va fi atacată de Prefectură, după ce a fost contestată de PSD și PNL.
Hotărârea privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2022 ar putea fi revocată, la propunerea conducerii municipalității. Proiectul a fost votat de două ori în aceeași ședință de consiliu local, iar reprezentații PMT se tem că „s-ar crea dificultăți în colectarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020” după ce hotărârea a fost contestată de PSD și PNL la Prefectura Timiș.
După ce PSD și PNL au reclamat votul pe proiectul de stabilire a taxelor și impozitelor locale pe anul 2022, Prefectura Timiș cere primăriei procesul-verbal al ședinței în care a fost aprobată valoarea acestora. Iar reprezentanții primăriei aduc cererea Prefecturii în atenția... consiliului local.
Zi lungă pentru consilierii locali și importantă pentru timișoreni. Aleșii se reunesc în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi au 46 de proiecte, fără cele suplimentare care nu au fost anunțate încă. Fostul viceprimar al orașului, Dan Diaconu, spune că este „marțea neagră a Timișoarei”, pentru că se vor discuta valoarea taxelor și impozitelor pe 2022, prețul gigacaloriei, iar USR și-ar fi asigurat deja majoritate.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.