Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma demersurilor efectuate de Celula de Criză, 346 de cetățeni români și străini au fost repatriați din Israel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu două curse operate de compania TAROM. UPDATE. Încă 92 de români ajunși pe teritoriul Iordaniei din Israel solicită ajutor pentru repatriere
O aeronavă Tarom cu 183 de pasageri la bord, care efectua o cursă București-Madrid, a aterizat de urgență, joi, la Timișoara, după ce unei pasagere i s-a făcut rău. Aceasta a fost preluată de o ambulanță și este suspectă de Covid-19. UPDATE. Pasagera este considerată pozitivă, după trei teste rapide. UPDATE 2. Testul PCR a ieșit pozitiv. Pasagera, transportată la Spitalul „Victor Babeș”.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 13 - 17 mai, se va întrerupe apa în Timișoara și în alte localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 13 - 19 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.
Sănătate
Pentru a aduce mulțumire colegilor lor din asistența medicală, spitalele din Timișoara au mulțumit public celor care s-au dedicat profesional asistenței medicale. În fiecare an, pe 12 mai, este celebrată Ziua Internațională a Asistenților Medicali, ocazie cu care se pune în lumină efortul pe care acest sector profesional îl aduce în fiecare zi în instituțiile sanitare și nu numai.
Turism
Capitala Finlandei, Helsinki, se poate mândri cu o rețea de tuneluri subterane cu o lungime de 200 de kilometri. Aceasta conține peste 400 de unități propriu-zise, majoritatea inițial gândite ca buncăre, dar care ulterior și-au schimbat utilizarea. Acestea ar putea, lejer, găzdui întreaga populației a orașului. Spre deosebire de alte „orașe subterane”, Helsingfors underjordiska sau Helsingin maanalainen, după cum numesc localnicii complexul, este încă în dezvoltare.
3
România
Pe 12 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015.