Mall-ul din Timișoara găzduieşte în aceste zile un interesant târg de decoraţiuni şi aranjamente pentru Crăciun. Diferite de ceea ce vedem în mod normal în magazine, acestea sunt handmade în marea majoritate şi se pot cumpăra la preţuri chiar decente.
În premieră anul acesta, la Timişoara vor avea loc două târguri de Crăciun. Cel de-al doilea, organizat la Bastion de Muzeul Banatului şi Consiliul Judeţean Timiş, se va deschide oficial pe 5 decembrie.
La Timişoara continuă pregătirile pentru Târgul de Crăciun, care va fi deschis oficial luni, în 1 decembrie. Tot atunci va fi pornit oficial şi iluminatul festiv de sărbători. Perdeaua de lumini care va acoperi în premieră platoul din faţa Operei a fost în mare parte instalată, iar în Piaţa Victoriei s-au montat deja primele căsuţe în care îşi vor expune marfa comercianţii.
În premieră, timişorenii vor avea parte anul acesta de două târguri de Crăciun. Unul dintre ele, organizat de Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului, va avea loc în Piaţa Victoriei, iar celălalt, organizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Banatului, va fi amplasat la Bastion.
La Timişoara au început deja pregătirile pentru Târgul de Crăciun. Anul acesta căsuţele comercianţilor vor fi amplasate în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei, şi în piaţeta amenajată în zona Şcolii Generale nr. 30 din cartierul Soarelui. Cei interesaţi să participe îşi pot depune dosarele, începând de săptămâna viitoare, la primărie.
Eveniment
Polițiștii din Făget au reținut joi, 29 ianuarie,, un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere, după un control efectuat pe un drum comunal dintre localitățile Cladova și Ierșnic.
Cinema
Cinema Studio Timișoara găzduiește weekendul viitor două proiecții speciale dedicate actorului Victor Rebengiuc, sărbătorit în avans pentru ziua sa de naștere, pe 10 februarie. Evenimentele fac parte din programul „Cinemateca Itinerantă” și marchează cariera impresionantă a unuia dintre cei mai importanți actori ai teatrului și cinematografiei românești.
România
Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a solicitat public parlamentarilor să inițieze o lege care să limiteze accesul copiilor și adolescenților sub 15-16 ani la rețelele de socializare. Oficialul atrage atenția că, într-o lume dominată de platforme globale și interese comerciale uriașe, „a spune că este doar responsabilitatea părinților nu mai este suficient”.
România
După o perioadă cu temperaturi de peste zero grade, vremea intră într-un proces de răcire. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, și până miercuri, 4 februarie, România va fi afectată de un episod de ger sever, mai ales în regiunile extracarpatice, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Eveniment
O tânără de 21 de ani a ajuns la spital vineri seară, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident provocat de un șofer care nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
1
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara au realizat o intervenție chirurgicală complexă de reconstrucție articulară, esențială pentru recuperarea unui pacient de 24 de ani, grav rănit într-un accident rutier petrecut în urmă cu nouă luni.
Ştiri din Timiș
În ședința din această săptămână, Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat proiectul „Primii pași spre viitor - Sprijin și incluziune pentru copii”, finanțat din fonduri europene. În comuna Săcălaz va fi înființată pentru prima dată o creșă, iar la Moșnița Nouă vor fi grupe noi de creșă și grădiniță pentru 80 de copii.
Horoscop
În 26 ianuarie 2026, planeta Neptun a intrat definitiv în semnul zodiacal Berbec, deschizând un nou capitol astrologic care se va întinde până în anul 2039. Acest tranzit reprezintă unul dintre cele mai importante praguri ale următoarelor decenii, marcând o schimbare profundă în modul în care ne raportăm la spiritualitate, identitate și putere personală.