O iniţiativă frumoasă a echipei Taifun Racing care a montat în Timişoara, pe Calea Aradului, un panou cu un mesaj de mulţumire pentru comunitate. În lipsa unui circuit unde împătimiţii şi fanii să se poată întâlni, echipa a ales un mod original de a transmite un mesaj către comunitatea locală.
A patra prezenţă în Campionatul Mondial de Superbike nu a fost cu noroc pentru timişoreanul Cătălin Cazacu. Motociclistul celor de la Taifun Racing s-a clasat pe locul 23 în cursa desfăşurată duminică în Franţa, pe circuitul Magny-Course, ultima pentru el la acest nivel în 2011.
Timişoara va fi din nou reprezentată la o etapă a Campionatul Mondial de Motociclism Viteză. Pilotul Cătălin Cazacu, reprezentantul Clubului sportiv Taifun Racing va participa, în acest sfârsit de săptămână, la cea de-a 11-a etapă din cadrul World Superbike. După ce în 10 iulie şi 4 septembrie 2011, timişoreanul Cazacu a participat la primele două etape de Campionat Mondial din cariera sa, în Cehia şi Germania, echipa este pregătită să pornească spre Imola.
Timişoreanul Cătălin Cazacu a trăit, duminică, pe circuitul de la Brno, cele mai importante momente din cariera sa de motociclist. Bănăţeanul a tras concluziile la 24 de ore de la debutul în Campionatul Mondial de Superbike, după cursa la care visează încă din copilărie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sâmbătă, 11 mai, a fost lansat un nou serviciu de bikesharing la Timișoara: I’Velo, proiect implementat de Green Revolution, dar susținut de BCR și alți parteneri privați. Serviciul va fi gratuit timp de un an, timp în care va fi operat de cei care l-au și lansat, după care va fi donat primăriei, care își propune, în principiu, să găsească un operator privat care să îl administreze.
Ştiri din Timiș
Stimați clienți, în cazul în care vă aflați în situația în care deșeurile nu au fost colectate conform programului, puteți apela în weekend Dispecerat non-stop la numărul de telefon 0256-499-490.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 11 mai, Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ) Timiș a tras la sorți ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot candidații la Consiliul Județean Timiș. Pentru președinția instituției, prima opțiune va fi Simonis, în timp cea ordinea listelor de consilieri județeni va începe cu cea a UDMR.
2
Capitală Culturală
Universitatea Politehnica Timișoara nu le oferă studenților doar cursuri și seminarii, ci și momente de distracție. Artiști români și străini vor urca pe scenă, în Complexul Studențesc, cu ocazia Zilelor Studenților Timișoarei, organizate luna aceasta. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și bătăi cu apă.
Capitală Culturală
Un workshop de microscopie de ultimă generație în restaurarea operelor de artă va avea loc săptămâna viitoare la Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Hipoacuzia sau pierderea auzului este o problemă de sănătate publică tot mai des întâlnită la nivel mondial, afectând peste jumătate de miliard de persoane și având un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de comunicare a indivizilor afectați.
Capitală Culturală
Se caută 12 artiști pentru hubul de creație muzicală din satul timișean Buzad.