Vlad Neaga, sportivul legitimat la CS Dumbrăvița, a participat la finalul săptămânii trecute la cea de a treia etapă de Campionat European, care s-a desfășurat la Busca, în Italia. Aici, Vlad a înregistrat cea mai bună evoluție a sa de până acum, devansând nume consacrate din supermoto-ul european.
Motociclistul dumbrăviţean Vlad Neaga a reuşit să obţină noi succese. El a participat la Campionatul Naţional de Supermoto şi la prima etapă din Campionatul Est-European. La final a ocupat locul cinci în clasamentul naţional şi cinci în cadrul celui est-european.
Motociclistul dumbrăviţean Vlad Neaga a reuşit să obţină noi succese. El a participat la Campionatul Naţional de Supermoto şi la prima etapă din Campionatul Est-European. La final a ocupat locul cinci în clasamentul naţional şi cinci în cadrul celui est-european.
Succes final pentru motociclistul Vlad Neaga, sportivul din Dumbrăviţa. El a încheiat Campionatul European de Supermoto cu titlul de vicecampion şi a urcat pe locul întâi în Campionatul Naţional la clasa SOpen – seniori.
Pilotul Vlad Neaga, reprezentantul clubului CS Dumbrăviţa a avut din nou o participare meritorie la o etapă de Campionat European de Supermoto. Competiţia mai are o singură etapă, iar dumbrăviţeanul are toate şansele să câştige locul doi al podiumului.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.