România
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.
România
PSD a decis luni, în unanimitate, să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan, după ce social-democrații au reclamat că au primit programul de guvernare cu doar câteva minute înaintea ședinței. Parlamentarii PSD vor participa însă la audieri și la votul din plen.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. FORVIA HELLA, furnizor automotive internațional, continuă să fie prezent în comunitățile locale prin programul său de responsabilitate socială. În România, la Lugoj, unde compania are cea mai mare fabrică la nivel global a diviziei Lifecycle Solutions, cel mai recent proiect reprezintă un efort comun – companie, societate civilă, administrație – de a readuce în atenția locuitorilor un reper industrial: turnul de apă din parcul George Enescu.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru transformarea „Școlii Mici” din Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Contractul este estimat la 6,5 milioane de lei, cu TVA, iar lucrările ar urma să dureze doi ani.
Ştiri din Timiș
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa cu Lu Miaoyi în lot la Superliga Națională feminină de șah, competiție programată între 5 și 11 octombrie, la Eforie Nord. Jucătoarea din China vine la competiția din România, la scurt timp după ce a câștigat două medalii de aur la Olimpiada de Șah de la Samarkand.
Târgul Imobiliar
Sunbelt este un proiect rezidențial boutique din nordul Timișoarei – str. Grigore Alexandrescu, nr. 111A, creat pentru cei care caută mai mult decât o adresă: spațiu, liniște, confort și atenție reală la detalii.