Studenţii afiliaţi UNSR organizează săptămâna aceasta proteste în toate centrele universitare din ţară. Ei acuză acuză conducerea Ministerului Educaţiei de lipsă de comunicare faţă de liderii studenţilor, precum şi de faptul că au desconsiderat propunerile de amendamente aduse de federaţiile studenţeşti cu privire la proiectul Legii Educaţiei. La Timisoara, protestele au fost amânate pentru săptămâna viitoare, deoarece studenţii nu au primit aprobare de la primărie.
A 19-a ediţie a festivalului de artă studenţească StudentFest debutează luni la Timişoara, cu surle şi trâmbiţe. Timp de şapte zile, oraşul devine un imens loc de joacă pentru studenţi, pe care îi aşteaptă tot felul de concerte, expoziţii, conferinţe, petreceri şi proiecţii de film.
OSUT anunţă cu surle şi trâmbiţe începerea celui mai mare festival de artă studenţească din România, StudentFest. Ediţia din acest an intitulată "rEvoluţie" va avea loc în perioada 10-16 mai şi va lua cu asalt Piaţa Unirii, Piaţa Operei si multe alte locaţii din Timişoara.
Pavel Bejan, tatăl lui Carmen Bejan, studentă acuzată de crima de la Medicină, a susţinut astăzi în faţa instanţei de judecată că vestea că fiica lui a ucis şi tranşat un bărbat după ce nu s-a înţeles la preţ cu acesta pentru favoruri sexuale a căzut ca un trăsnet peste familia sa. Bărbatul nu îşi poate imagina că fiica lui ar fi putut comite această faptă şi susţine că e nevinovată şi că este doar vina prietenului ei, Sergiu Florea.
Clubul Celso din Complexul Studenţesc a fost sâmbătă seara gazda unei petreceri tipic studenţeşti, cu muzică bună şi distraţie cât cuprinde.
Ştiri din Timiș
Primele foraje pentru studiul geotehnic al noului stadion „Dan Păltinișanu” au început astăzi, 22 septembrie, pe amplasamentul fostei arene din Timișoara. Operațiunea este necesară pentru proiectarea stadionului și va dura aproximativ o săptămână, potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Eveniment
Accident pe o stradă din Timișoara, marți, 22 septembrie. Un motociclist de 28 de ani a fost rănit după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere trei noi proprietăți, două în zona centrală și una în Soarelui. Marți, consilierii locali vor decide dacă împuternicesc comisia de negociere să discute cu proprietarii.
1
Sănătate
O pacientă în vârstă de 36 de ani, diagnosticată cu endometrioză profundă, a fost operată la Spitalul Județean din Timișoara, după ce boala a recidivat în urma unei intervenții chirurgicale complexe. Operația a fost realizată cu ajutorul sistemului robotic da Vinci, iar medicii au urmărit îndepărtarea leziunilor și păstrarea structurilor anatomice importante, în contextul în care pacienta își dorește să obțină o sarcină.
Ştiri din Timiș
Toamna aduce la Giroc o nouă ediție a Festivalului Recoltei, un eveniment care îmbină tradițiile, muzica și gastronomia cu solidaritatea și dorința de a sprijini copiii aflați în nevoie. Cea de-a IV-a ediție a manifestării va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 12:00, pe Platforma de pe Bulevardul Aviației din comună.
1
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru o nouă ediție a Festivalului MulticultiM – Festivalul Minorităților Etnice, un eveniment dedicat diversității culturale și comunităților care dau orașului un caracter multicultural. Festivalul se va desfășura în perioada 24 septembrie – 3 octombrie. Timp de zece zile, vor avea loc spectacole, concerte, ateliere, întâlniri literare și activități pentru copii și tineri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care prevede obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. Inițiativa mai trebuie votată de Camera Deputaților, care este for decizional. Senatorii au aprobat proiectul cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și patru abțineri, potrivit Agerpres. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Eveniment
Polițiștii fac marți 29 de percheziții în București și în alte 15 județe, într-o anchetă care vizează violențele de la protestul crescătorilor de animale din 15 septembrie, din Piața Victoriei. 40 de persoane sunt cercetate în dosar, iar pentru 10 dintre acestea au fost deja dispuse măsuri preventive, potrivit Biziday.ro.
14