Profesorii susţin acţiunile de protest programate
de studenţi pentru joi, considerând că
cererile acestora sunt fundamentate şi punerea lor
în aplicare ar duce la o creştere a
calităţii sistemului românesc de
învăţământ universitar.
Nemulţumiţi de măsurile pe care doreşte
să le adopte Ministerul Educaţiei, studenţii
din întreaga ţară au decis să
rupă tăcerea şi să protesteze.
Studenţii romi de la Medicină se pot
înscrie la programul de Burse de studiu în
domeniul medical pentru romi, "Leadership în
sănătate: o generaţie de profesionişti
în domeniul sănătăţii".
Plutonierul major Alin Marian din cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Hunedoara a fost desemnat triplu
campion la concursul chinologic, desfăşurat
sâmbătă la Piteşti, unde a participat
cu cei trei câine ai săi, din rasa
Ciobănesc german.
Timiş - Dascălii vor vota ce formă de
protest îşi doresc să adopte!
Săptămâna viitoare, cele patru
federaţii reprezentative din
învăţământ îşi
chestionează membri cu privire la următorul pas
care ar trebui făcut în negocierile cu Guvernul.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.