S-ar circula mai bine pe strada Cluj, transformată recent în arteră cu sens unic de circulație și cu patru benzi. Concluzia îi aparține primarului Nicolae Robu, care spune că a urmărit cu atenție primele monitorizări. S-ar putea circula și mai bine în zonă, iar edilul vrea să mai amenajeze o bandă pe Aleea F.C. Ripensia, dedicată transportului public, chiar și cu prețul de a tăia din trotuare.
După câteva zile în care i-au lăsat pe șoferi să-și dea cu părerea despre noile reguli de circulație din zona străzilor Cluj și Arieș, reprezentanții primăriei s-au gândit în sfârșit să anunțe cum se va circula de mâine pe acolo. Se instaurează într-adevăr sens unic pe str. Cluj, dar și pe o bucată din Arieș, iar la intersecția Arieș cu Bd. Rebreanu vor fi patru benzi.
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
Eveniment
Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe Calea Torontalului, miercuri, în care au fost implicate patru autoturisme.
Ştiri din Timiș
Charity Quiz Night, evenimentul caritabil de cultură generală organizat la Timișoara, va marca marți, 28 iulie, cea de-a 100-a ediție. De aproape nouă ani, donațiile participanților sunt direcționate către programe educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile, pentru prevenirea abandonului școlar.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru extinderea rețelei de piste pentru biciclete și pregătește o conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și comuna Ghiroda.
1
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.
Ştiri din Timiș
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, în localitatea Sânmihaiu Român, unde un garaj a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins rapid la acoperișul unei locuințe. Pompierii din Timișoara au intervenit.