Doar trei licee din Timiş au înregistrat la examenul de balcaureat o promovabilitate de peste 90%. La polul opus 13 licee din judeţ au o promovabilitate de sub 10 procente. Vezi care sunt liceele cu cele mai bune şi cele mai slabe rezultate la bacalaureat în Timiş.
Luni după-amiază, la Tribunalul Timiş a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, care va supraveghea referendumul din 29 iulie. În urma extragerii a fost aleasă judecătoarea Cristina Andra Cuzman.
Reprezentanţii Poliţiei Locale au demarat luni o campanie de informare prin care încearcă să conştientizeze populaţia cu privire la fenomenul cerşetoriei. Agenţii împart fluturaşi prin zona centrală a oraşului în speranţa că îi vor convinge pe timişoreni să nu mai dea bani cerşetorilor.
Fundaţia Rubin îi invită pe timișoreni la expoziţia de debut a tânărului fotograf orădean Perecsenyi Robert. Fotografiile acestuia, reunite sub titlul “Lumea prin ochii mei”, vor fi expuse pe simezele cafenelei Papillon Café din Piața Unirii în perioada 12 iulie – 2 august 2012.
Amatorii de muzici punk – rock sunt invitaţi marţi seara la clubul Manufactura, unde cu începere de la ora 20 vor avea loc concerte cu Joey Briggs (S.U.A.), The Forum Walters (Austria) şi The Liberation Service (Austria).
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.