Locuitorii de pe străzile Telegrafului, Lorena şi Mihail Kogălniceanu din Timişoara vor rămâne fără apă caldă miercuri dimineaţă, din cauza unor lucrări care se vor efectua la punctul termic din zonă, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
O nouă participare timişoreană de succes într-o competiţie de motociclism. Pilotul de la Taifun Racing, Cătălin Cazacu a obţinut poziţia a doua cursei la categoria Superbike, în cadrul celei de-a cincea etapă a competiţiei Romanian Superbike, etapă desfăşurată pe circuitul de la Slovakia Ring.
Universitatea de Vest din Timişoara are pentru admitere aproape 2000 de locuri bugetate. Totodată pentru noul an universitar şase dintre specializări au fost scoase din programă.
Finanţare europeană de peste un sfert de milion de euro pentru un program teatral. Un spectacol jucat simultan pe două scene, la Timişoara şi Szeged, conectate prin tehnologii inovative. Un proiect transfrontalier care va implica 2000 de tineri, de-o parte şi de alta a graniţei. Acestea au fost motivele care au reunit, marţi, la Timişoara experţi în implementarea programelor europene, artişti, mentori şi reprezentanţi ai celor mai active organizaţii neguvernamentale.
Un bărbat riscă închisoarea după ce a înșelat mai mulți comercianți din Piața Dacia din Timișoara. S-a dat drept polițist și a cerut vânzătorilor bani ca să treacă cu vederea peste neregulile depistate. Din nefericire pentru el a fost prins de polițiștii... adevărați în cursul zilei de marți.
Ştiri din Timiș
Două unități de învățământ din Urseni vor fi reabilitate termic și modernizate în cadrul unui proiect cu o valoare totală de peste 3,5 milioane de lei. Contractele de execuție au fost semnate, joi, iar lucrările urmează să înceapă.
Utile
Vineri, august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Au fugit din calea războiului și au lăsat în urmă case, locuri de muncă, prieteni și, uneori, întreaga viață pe care au construit-o. La Timișoara au găsit însă oameni dispuși să-i ajute să o ia de la capăt. Refugiați din Ucraina, Siria și Palestina trec pragul Casei LOGS, unde primesc nu doar sprijin material, ci și consiliere. În spatele cifrelor și statisticilor despre refugiați se află povești de viață impresionante: de la o arhitectă din Kiev care a devenit mediator intercultural, până la un fost profesor de istorie din Odessa, ajuns la 84 de ani să descopere o nouă pasiune – pictura.
Ştiri din Timiș
În 15 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Este ziua în care Biserica amintește trecerea Fecioarei Maria din această viață la cea veșnică, dar și mutarea sa cu trupul la Cer.
Ştiri din Timiș
Orele petrecute în fața ecranelor, munca la birou, condusul sau activitățile în aer liber influențează vederea și, implicit, soluțiile optice de care avem nevoie.
Azi în Timișoara
Vineri vă puteți bucura de mai multe expoziții sau de o petrecere pe Bega.
România
Repornirea sistemului e-Terra a generat un volum foarte mare de solicitări la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din România. Aproape 70.000 de cereri au fost înregistrate într-o singură zi, iar ANCPI a suplimentat resursele tehnice și umane pentru a face față solicitărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit două oferte pentru Magistrala Verde, proiect de peste 115 milioane de lei. Printre ofertanți se numără PORR și Tehnodomus, firme implicate deja în lucrări importante din oraș.
6