Dacă aveţi un autoturism vechi şi doriţi să scăpaţi de acesta începând de miercuri, 8 august, puteţi să vă adresaţi din nou centrelor autorizate pentru colectarea rablelor, în cadrul celei de-a doua sesiuni din acest an a programului de înnoire a parcului auto. În Timiş există o singură unitate de preluare deja autorizată, iar la cea de-a doua se aşteaptă lămuriri.
O tânără de 27 de ani a murit pe loc, miercuri dimineața, în urma unui accident care a avut loc pe raza localității Mănăștiur din Timiș. Femeia se deplasa cu bicicletă și, din neatenție, la ieșirea de pe un drum secundar pe unul principal, nu s-a asigurat, fiind lovită de un autobuz care circula regulamentar. Șoferul autobuzului este acum cercetat penal pentru ucidere din culpă.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, îi cere lui Traian Băsescu să înceteze presiunile asupra membrilor Curții Constituționale, după ce președintele acestei instanțe, Augustin Zegrean, a reclamat Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene că unii colegi ai săi se tem să ia vreo decizie privind referendumul din cauza amenințărilor primite.
Ada și Terra sunt cele mai bune prietene, petrec mult timp împreună și își iubesc la nebunie stăpânii.
Încă un sfârșit de săptămână plin de reușite deosebite pentru sportivii de la CS Tibiscus Timișoara. Vorbim de trei competiţii de mountainbike interne care au adus 13 medalii în palmaresul cicliştilor clubului bănățean.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Mapamond
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,4, a lovit Columbia, având epicentrul în apropiere de San José del Palmar, la o adâncime de 107 km. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe importante din Columbia, dar și în Venezuela.
Mapamond
Câinii nu doar că recunosc emoțiile oamenilor, ci par să poată diferenția anumite expresii negative, precum frica, tristețea și furia. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat activitatea cerebrală a unor câini în timp ce aceștia priveau imagini cu fețe umane.
Ştiri din Timiș
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni în Lugoj, pe o suprafață de peste un hectar. Flăcările s-au extins rapid și au ajuns la mai multe construcții din apropiere.
Ştiri din Timiș
Prof. Dr. Ioana Micle, medic, profesor și cercetător, este omagiată de colegii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Mai multe informații și imagini referitoare la Secția Clinică de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara au fost publicate în ultimele zile pe o pagină de Facebook numită „Dr. Ciprian Maxim”. Printre aspectele semnalate se numără existența unor medicamente expirate, securizarea unor dulapuri de pe secție, modul în care au fost păstrate documente medicale, dar și un conflict profesional care a dus la delegarea temporară a unor atribuții de conducere.
Ştiri din Timiș
Mesajele interne apărute în mediul online, în care angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara erau informați despre controale ale Direcției de Sănătate Publică Timiș și îndemnați să verifice inclusiv termenele de valabilitate ale medicamentelor, sunt explicate de conducerea unității prin faptul că verificările se pot desfășura pe parcursul mai multor săptămâni. Potrivit reprezentanților spitalului, faptul că personalul află despre un control după începerea acestuia nu înseamnă că unitatea a fost anunțată înainte de declanșarea verificărilor.
2