Reprezentanţii PDL Timiş au anunţat, marţi, că le-au trimis „o somaţie în scris" parlamentarilor USL, prin care le-au cerut aleşilor să rupă tăcerea şi să reacţioneze faţă de intenţia autorităţilor centrale de a stabili viitorul sediu regional al ANAF la Deva, în Hunedoara, şi nu în Timişoara.
Sub 20 de procente din totalul locurilor în clasa a noua destinate elevilor de etnie romă au fost ocupate, în acest an, în Timiș. Cei mai mulți dintre tinerii care s-au înscris la liceu cu ajutorul unui document special care atestă etnia, emis de anumite asociații pentru romi, vor învăța din acest an la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva" din Timișoara.
Viitoarele parcări sub/supraterane ale Timișoarei sunt tot în stadiul de proiect la mai bine de un an de la instalarea noii administrații. Dacă viceprimarul Traian Stoia spune că ar fi investitori dornici să înceapă imediat realizarea de parcări subterane, pentru că s-a negociat cu ei încă din timpul administrației Ciuhandu, primarul Nicolae Robu afirmă că nu-și poate asuma răspunderea de a semna contractele cu aceștia pentru că... nu vrea să ajungă să dea cu subsemnatul. Robu vrea în schimb două parcări supraetajate, una în zona Oituz - Popa Șapcă și alta în zona Parcului I.C. Brătianu.

România

Cum ne vaccinăm de incompetență? Acțiune în instanță pentru recuperarea celor 600 de milioane de euro pe care le plătim pentru vaccinuri nefolosite
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a anunțat public astăzi că va depune o acțiune în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro, pe care statul român a fost obligat să le plătească în procesul cu firma Pfizer, de la semnatarii contractului în cauză, precum și de la cei care au stat impasibili față de această situație contractuală, în toată această perioadă. „Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor”, afirmă reprezentanții FACIAS.

Ştiri din Timiș

Decizie nefavorabilă primarului Dominic Fritz, la ÎCCJ, în procesul cu ANI. „Fondul” merge mai departe
Decizia prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat sesizarea Curții Constituționale a României în procesul dintre primarul Dominic Fritz și Agenția Națională de Integritate rămâne definitivă. Judecătorii au respins joi cererea de revizuire depusă de edil, care încearcă în continuare să răstoarne constatarea de conflict de interese făcută de ANI. 2

Sănătate

Testare gratuită pentru HPV oral, destinată tinerilor, la Policlinica Studențească din Timișoara
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, lansează, începând cu 20 aprilie, o campanie de testare gratuită pentru HPV oral (bucal), adresată tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani.

Ştiri din Timiș

Ambrozia trebuie eliminată din primăvară. Direcția de Mediu Timiș cere măsuri urgente
Direcția Județeană de Mediu Timiș a lansat o campanie de informare privind combaterea ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), o plantă extrem de alergogenă care afectează tot mai mulți oameni. Autoritățile atrag atenția că intervențiile trebuie realizate din timp, primăvara fiind perioada optimă pentru limitarea răspândirii. 1

Ştiri din Timiș

Trei linii de tramvai suspendate și trei deviate, de sâmbătă, din cauza unor lucrări în centrul Timișoarei
Din cauza lucrărilor de pe strada 9 Mai, între Piața Libertății și Piața Traian nu va circula niciun tramvai începând de sâmbătă, 4 aprilie. Liniile 5, 6A și 6B vor fi suspendate, iar liniile 1, 2 și 4 vor merge deviat, prin Bălcescu. În locul lor va fi introdus autobuzul 5C.

Eveniment

Accident în zona Lipovei din Timișoara. Patru copii și o femeie au ajuns la spital din cauza unui șofer neatent
Trei mașini au fost implicate într-un accident pe strada Sfinții Apostoli și Pavel, după ce un tânăr de 27 de ani nu a păstrat distanța, rănind cinci persoane.

Ştiri din Timiș

Panouri fotovoltaice cu baterii în Timiș, Arad și Caraș-Severin: tot mai mulți clienți aleg independența energetică
Tot mai mulți români din vestul țării aleg să investească în panouri fotovoltaice cu baterii, pe fondul incertitudinilor din sistemul energetic și al dorinței de independență față de rețea. În județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, compania SolarWest instalează astfel de sisteme atât pentru locuințe, cât și pentru firme.

Eveniment

„Generozitatea” unui cetățean sârb nu i-a impresionat pe doi vameși de la Moravița
Un bărbat sârb a fost prins de polițiștii de frontieră de la Stamora Moravița încercând să ofere bani ca să scape de controlul bagajelor. Cazul este acum investigat de Anticorupție și va fi trimis Parchetului din Timiș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici