Practicanţii artelor marţiale şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în structuri de pază, protecţie, ordine publică şi antiterorism vor avea ocazia să participe în acest sfârşit de săptămână la un stagiu de pregătire all styles la Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I din Timişoara.
Finala Superligii Naţionale poate reprezenta începutul unoi noi ere în rugbyul românesc. RCM mvt Universitatea Timişoara şi-a propus ca începând de duminică să domine sportul cu balonul oval după modelul băimărean, campioană trei ani la rând.
Pretenţiile reprezentanţilor Forţei Civice Timiş, partid care face parte din Alianţa România Dreaptă, par să  încurce şi mai mult negocierile cu PDL şi PNŢCD. Astfel, după  ce conducerea FC i-a desemnat drept candidaţi pe Teodor Mărieş şi Laurenţiu Ştefănescu, acum cere ca aceştia să candideze la funcţii de deputaţi în colegii din Timişoara.
Vineri, 5 octombrie, la Timişoara începe a doua ediţie a Competiţiei naţionale între echipaje de ambulanţă de tip B1/B2. Un număr de 29 de echipaje din întreaga ţară se vor întrece să rezolve cazuri de politraumatisme şi alte urgenţe.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm Timişoara anunţă noi întreruperi în furnizarea apei calde, de această dată în cartierul Soarelui. Consumatorii din această zonă vor rămâne fără apă caldă la robinete pe parcursul zilei de joi.

Eveniment

Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.

Mapamond

Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.

România

Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.

Capitală Culturală

Adolescenții din Timișoara urcă pe scenă cu un spectacol creat în cadrul Ideo Ideis
Adolescenții care au participat la atelierele Ideo Ideis din Timișoara vor prezenta vineri, 30 octombrie, spectacolul „Doamnă, da’ suntem la televizor!”. Reprezentația va avea loc de la ora 18:30, la Casa Tineretului - Centrul FITT, în Sala Studio, și marchează încheierea a cinci zile de ateliere de teatru, regie, dramaturgie și dezvoltare personală.

Eveniment

S-a dat drept polițist și i-a dat o amendă uriașă unui șofer. Bărbat reținut la Lugoj
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce s-ar fi dat drept polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în Lugoj. Acesta i-a cerut actele mașinii, apoi i-a spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să îi dea vreun document care să dovedească sancțiunea.

Eveniment

Întâlniri de autocunoaștere, ședințe de spiritism, droguri de mare risc și zeci de mii de euro descoperite de DIICOT la o fundație
O femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani au fost reținuți de DIICOT, după ce anchetatorii au găsit droguri de mare risc și canabis la sediul unei fundații din Boșorod, unde cei doi organizau retreat-uri și evenimente de dezvoltare personală. În urma perchezițiilor, au fost ridicate și aproape 45.000 de euro și peste 18.000 de lei.

Ştiri din Timiș

PSD Timiș îl propune pe Adrian Pau pentru funcția de prefect
PSD Timiș a stabilit, joi, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean, persoanele pe care le propune pentru conducerea Instituției Prefectului – Județul Timiș, în contextul formării noului Guvern și al trecerii PNL și USR în opoziție. 1

Ştiri din Timiș

Mai începe o demolare. O nouă etapă, cu noi reguli de circulație, pe șantierul Pasajului Slavici-Polonă, de săptămâna viitoare
Reconstrucția Pasajului Slavici-Polonă intră într-o nouă etapă. De marți, 3 noiembrie, începe demolarea pasajului spre strada Wilhelm Tell, iar traficul va fi închis pe această porțiune și deviat pe drumul provizoriu și Centura Sud.