Nu mai puţin de 23 de persoane, între care 12 minori, au găsit poliţiştii locali, joi dimineaţă, într-o casă părăsită din zona Calea Buziaşului. Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spun că oamenii care au ocupat imobilul, aflat într-o stare avansată de degradare, locuiau acolo fără forme legale, dar nu i-au sancţionat încă, ci i-au somat ca în 48 de ore să-l evacueze.
Vineri, 12 octombrie, la Fratelli Lounge & Club va avea loc o petrecere care poartă numele de Made in Germany, în cadrul căreia timişorenii vor avea ocazia de a asista la primul set susţinut de DJ Eiskey 83 în oraşul nostru.
Două persoane au decedat, joi dimineața, în urma unui accident care s-a petrecut în localitatea Chizătău, județul Timiș. Potrivit polițiștilor, un autoturism marca Logan se îndrepta spre Lugoj când s-a izbit de un autotren care venea din sens opus.
Polițiștii de investigare a fraudelor au mers la primele ore ale dimineții de joi în control în Piața de Gros din Timișoara, pentru a verifica legalitatea documentelor de proveniență ale comercianților.
Percheziții, joi dimineață, în localitatea Lugoj din județul Timiș, într-un dosar privind credite luate cu documente false. Potrivit polițiștilor, 46 de persoane sunt cercetate pentru înșelăciune, fals și uz de fals.
România
Plata amânată câștigă teren în comerțul online din România, iar femeile și bărbații au comportamente diferite atunci când folosesc acest serviciu. Femeile generează 80% dintre achizițiile realizate prin această metodă, în timp ce bărbații au coșuri de cumpărături mai scumpe, potrivit datelor furnizate de PayPo.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat actualizarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TransTimiș”, care include o contribuție anuală de 9 lei pe locuitor din partea județului, față de 1,4 lei în formula anterioară. Majorarea fusese aprobată de Adunarea Generală a asociației la 1 octombrie și vine în contextul dificultăților întâmpinate la plata facturilor către operatorii de transport. Totodată, comunele Jamu Mare și Dudeștii Vechi au fost aprobate ca noi membre ale asociației.
Ştiri din Timiș
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Ciacova, cu o capacitate de 42 de locuri, va fi desființat de la 1 ianuarie 2027. Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 28 octombrie, proiectul care prevede închiderea serviciului social, motivul principal fiind imposibilitatea obținerii unei noi licențe de funcționare în condițiile actuale. DGASPC Timiș susține că rezidenții vor beneficia în continuare de servicii de îngrijire, prin soluții stabilite în funcție de nevoile fiecăruia.
Ştiri din Timiș
PUG-ul Timișoarei, aprobat în 2023 după mai bine de un deceniu de elaborare, a fost anulat definitiv în instanță. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul primăriei, astfel că orașul revine la vechiul PUG din 2002 până la elaborarea unui nou document.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. După lunile de vară, este posibil să observi că tenul tău nu mai are aceeași luminozitate, că anumite pete pigmentare sunt mai vizibile sau că pielea pare mai uscată decât de obicei.
Eveniment
Trei bărbați, cu vârste între 28 și 31 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, după ce au fost descoperite mai multe cantități de substanțe interzise, inclusiv aproximativ 1,3 kilograme de 4-CMC, care ar fi fost tranzacționate pentru 40.000 de lei. Unul dintre suspecți se afla deja în arest la domiciliu într-un alt dosar. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a celor trei pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Tabăra de copii din Nădrag ar urma să fie modernizată și extinsă, cu spații de cazare pentru până la 50 de elevi, camere cu băi proprii și o sală de mese pentru 60 de persoane. Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 28 octombrie, documentația tehnică și indicatorii economici ai investiției, estimată la peste 36,6 milioane de lei, cu TVA inclus, adică aproximativ 6,8 milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au revenit asupra deciziei privind preluarea Spitalului CFR, la mai puțin de trei săptămâni de la votul inițial. La solicitarea Ministerului Transporturilor, cele trei secții aflate în afara orașului au fost eliminate din cererea de transfer.