Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că în următoarele două săptămâni vor începe lucrările de reamenajare a intersecţiei din Piaţa Bălcescu. Acolo se va construi un sens giratoriu şi în mijloc va fi mutată Coloana Fidelităţii. Pe perioada executării lucrărilor, aproximativ două luni, după estimările edilului, circulaţia în zonă va fi blocată.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia a declarat că o mulţime de clădiri monument-istoric din municipiu sunt într-o stare jalnică şi prezintă chiar un pericol public pentru trecători. Conform legii, susţine Stoia, persoanele care locuiesc în aceste clădiri şi nu le îngijesc pot fi amendate, dar pot răspunde şi penal pentru delăsarea lor. Soluţia viceprimarului pentru cei care nu au bani... să vândă!
ACS Poli Timişoara va avea de trecut, sâmbătă seara, un nou hop, unul mai dificil, cel cu CFR Cluj, spune antrenorul Valentin Velcea. Din păcate, cea mai „vedetă" dintre vedete, Keita, nu e la nivel maxim şi nu va fi folosit la Cluj. La fel, nici Gorobsov nu s-a integrat încă în echipă, iar pregătirea sa fizică încă nu e la capacitate maximă.
Protestul finanţiştilor din Timişoara a cauzat întreruperi şi în plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, au anunţat, joi, reprezentanţii Primăriei Timişoara. Plata ajutoarelor trebuia să se efectueze în perioada 23-25 iulie, însă a fost amânată.
După ce, anul trecut, au lansat împreună piesa Nitro, MikeF (cunoscut în trecut sub numele de Fratziman) şi Gaben de la Persona au reluat colaborarea. A ieşit piesa „Like a rockstar", o melodie de vară, light, cu un mesaj pozitiv.
Ştiri din Timiș
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa cu Lu Miaoyi în lot la Superliga Națională feminină de șah, competiție programată între 5 și 11 octombrie, la Eforie Nord. Jucătoarea din China vine la competiția din România, la scurt timp după ce a câștigat două medalii de aur la Olimpiada de Șah de la Samarkand.
Târgul Imobiliar
Sunbelt este un proiect rezidențial boutique din nordul Timișoarei – str. Grigore Alexandrescu, nr. 111A, creat pentru cei care caută mai mult decât o adresă: spațiu, liniște, confort și atenție reală la detalii.
Eveniment
Un bărbat a fost găsit mort luni dimineață în fața blocului unde locuia din zona Balta Verde din Timișoara.
Utile
Luni, 28 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Un balon presostatic este o structură din membrană PVC tehnică, menținută în formă de aerul aflat la o presiune ușor mai mare decât cea de afară. Acoperă un teren de tenis, fotbal sau padel și îl face utilizabil indiferent de ploaie, zăpadă sau ger.
Capitală Culturală
„Trimite-mi vești despre tine cât mai repede, darling” (Donne-moi le plus tôt de tes nouvelles, darling) îi scria Constantin Brâncuși americancei Florence Meyer (Homolka), fotografă, dansatoare și muză. Scrisoarea de dragoste trimisă din Paris, în 23 decembrie 1936, cu semnătura olografă a sculptorului și cu plicul original, este acum scoasă la licitație cu un preț de pornire sub 1.000 de euro.
Azi în Timișoara
Luni, 28 septembrie, puteți merge la spectacole de teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.
5