Făt frumos, Ileana Cosânzeana, Harap Alb şi Baba Cloanţa vor petrece Revelionul la Filarmonica Banatul! Tema balului mascat din acest an este inspirată de basmele româneşti. Înainte de banchet, participanţii se vor desfăta cu Polca şmirghelului şi alte surprize muzicale, la Concertul Extraordinar de Anul Nou.
Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate ,,Isus Speranţa României”, împreună cu Biserica Creştină Baptistă ,,Eclesia” din Timişoara au organizat miercuri, în a doua zi a Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, o nouă ediţie a Crăciunului Orfanilor.
Voievodul ţiganilor vine, spre final de an, să-şi ia cuvenitul bir de admiraţie din partea melomanilor timişoreni. Într-o pitorească montare, el revine astfel în cetatea de baştină, căci acţiunea se petrece chiar prin aceste locuri, dar în veacul al XIX-lea.
Peste 1000 de pachete de Crăciun au ajuns în ultimele zile în centrele de plasament din Timiş şi în gradiniţa cu program săptămânal din Timişoara, unde copiii uitaţi de părinţii lor s-au bucurat de spiritul Crăciunului. Moşul le-a adus daruri din partea societăţii Hilfe für Kinder, adunate de la oameni darnici din Germania.
Un brad realizat din pet-uri și carton de voluntarii Eco Club Timișoara va fi expus până în 31 decembrie la Iulius Mall, pentru a-i determina pe oameni să se reflecteze la responsabilitatea faţă de mediu.
Ştiri din Timiș
Amendamentul adoptat, joi, în Comisia Juridică a Senatului la legea ANI, care prevede încetarea mandatului pentru persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii legi, a stârnit controverse. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că modificarea îl vizează direct, este neconstituțională și riscă să întârzie adoptarea unui jalon din PNRR în valoare de aproximativ 770 de milioane de euro.
Eveniment
Procurorii DIICOT Timișoara și polițiștii BCCO au obținut astăzi mandatul de arestare preventivă pe numele unui bărbat de 45 de ani, suspectat de șantaj și pornografie infantilă în formă agravată.
Eveniment
Două firme din Timiș sunt anchetate după ce ar fi abandonat și îngropat deșeuri provenite din construcții pe terenuri din apropierea fostului depozit de la Șag–Parța. Polițiștii au efectuat patru percheziții și au ridicat documente și echipamente electronice pentru continuarea investigației.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici-Polonă din Timișoara avansează, iar odată cu noua etapă de execuție vor fi introduse și restricții de circulație. Potrivit Primăriei Timișoara, constructorul lucrează în prezent la zidurile de sprijin și pregătește platforma necesară pentru execuția piloților.
Capitală Culturală
În septembrie, expoziția „Picasso en visite”, realizată în parteneriat cu Musée Picasso, Antibes, va inaugura noul Art Encounters, „un loc al întâlnirii dintre artă și comunitate”, după cum îl definesc organizatorii. Sălile de expoziție sunt completate de o bibliotecă și o librărie de artă, deschise artiștilor, studenților, dar și publicului larg.
Capitală Culturală
Lineup-ul complet al CODRU Festival 2026 a fost anunțat. Între 28 și 30 august, în Pădurea Verde din Timișoara, vor urca pe scenă artiști precum Gipsy Kings featuring Tonino Baliardo, Alternosfera, Subcarpați, S.A.R.S., Oscar și Ian. Pe lângă concerte, festivalul va include instalații de artă, activități pentru comunitate și proiecte dedicate sustenabilității.
Eveniment
Timișenii trebuie să se pregătească pentru un nou episod de caniculă. Vestul țării intră sub avertizări de temperaturi extreme, iar în weekend termometrele ar putea urca până la 39 de grade în Câmpia de Vest.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le reamintește angajatorilor din județ că sunt obligați să ia măsuri speciale pentru protejarea salariaților în perioadele cu temperaturi extreme. Instituția avertizează că va desfășura acțiuni de informare și control în contextul valului de caniculă prognozat pentru următoarele zile.