Timişorenii sunt invitaţi la dans, sâmbătă şi duminică, pe strada pietonală Mărăşeşti: samba, cha-cha, tango, vals vienez şi altele, în funcţie de preferinţe! Cei de la Magnum Team vor face demonstraţii şi le vor oferi lecţii gratuite de dans curajoşilor de Ziua Timişoarei.
Timişorenii n-au văzut artificii pe tavan, vineri seara, la concertul susţinut de Vunk în Piaţa Victoriei cu ocazia Zilei oraşului, dar le-au văzut ieşind din chitara solistului Cornel Ilie, care a făcut show pe scenă. Artistul ne-a mărturisit că e destul de greu să cânţi la Timişoara, pentru că publicul este mai pretenţios ca-n alte locuri, dar timişorenii au apreciat din plin prestaţia trupei Vunk şi au cântat alături de băieţi. Sâmbătă urmează noi concerte de Ziua Timişoarei: Ruby, Sore, Alex Velea, Andreea Banică, Delia şi Smiley!
Peste 300 de studenţi din toată țara participă în aceste zile la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri, la Sala Capitol, în prezenţa a doi foşti miniştri ai învăţământului; Ecaterina Andronescu şi Liviu Pop şi a primarului Timişoarei, întârziat 20 de minute, dar care a reuşit totuşi să-şi facă timp să vină la eveniment.
Stadionul „Dan Păltinişanu" se pregăteşte luni de o nouă partidă din Liga 1. Dacă nu va fi rugby, deşi e play-off, va fi fotbal, mai precis partida dintre ACS Poli Timişoara şi Gaz Metan Mediaş. Valentin Velcea, antrenorul gazdelor, vrea continuitate după meciurile excelente făcute de noua promovată în acest început de campionat.
Mai mulți polițiști fac percheziții, vineri seara, în casa de pe strada Brașov de la care a pornit, joi, altercația dintre cele două clanuri de romi care s-a mutat mai apoi din plină stradă la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.