Acrobaţi, dresură de leoaice, un clovn pe care-i vrea să-l iei acasă, iluzionism, pitoni şi tarantula, înghiţitorul de flăcări, „femeia tăiată”, cămile, pisici şi porumbei, trapeziste şi contorsionişti... Sub cupola Circului  Americano Vargas, ridicată pentru doar câteva zile la Timişoara,  arta circului se întoarce, cu farmec, la buna veche tradiţie.
Pe 9 martie, Dgentleman va debuta ca artist pe scena celui mai mare festival de muzică comercială  din vestul țării, Xland Music Festival. E plin de emoții pentru că va urca pe aceeași scenă cu Antonia, Corina sau Guess Who. Și voi, cititorii www.tion.ro, puteți să asistați la debutul tânărului artist. Pentru voi am pregătit încă o invitație de două persoane la concertul care va avea loc la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
Timişorenii de la ACS Poli Timişoara mai au mai puţin de o săptămână până la debutul în returul campionatului Ligii 2. Iar prima partidă va fi chiar derbiul cu UTA. Federaţia Română de Fotbal a anunţat că partida va avea loc vineri, de la ora 18. Întâlnirea se va desfăşura pe stadionul arădenilor.
Chiar dacă licitaţiile pentru desemnarea câştigătorilor pentru tronsonul 2 din autostrada Timişoara - Lugoj, dar şi a celor trei tronsoane neacordate pentru Lugoj - Deva au fost organizate anul trecut, în urmă cu mai multe luni, nici acum nu sunt cunoscute firmele constructoare. Premierul Victor Ponta spune că situaţia apare din cauza lipsei de responsabilitate a mai multor instituţii cu atribuţii în domeniul licitaţiilor.
Emoţii mari, vineri seara, la Iulius Mall Timişoara. Un grup de bărbaţi, mai mult decât bine clădiţi, cu muşchi bine desenaţi se plimbau şi împărţeau mărţişoare. Doamnele și domnișoarele aveau să afle că sunt membrii echipei campioană a României la rugby, RCM Universitatea de Vest Timişoara. Sportivii au ales această modalitate inedită pentru a fi alături, de 1 Martie, de timişorence.

Mapamond

Papa Leon al XIV-lea va fi externat din spital după operația pentru cancer pulmonar
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.

Ştiri din Timiș

Muzică și dans la Carnavalul Toamnei, organizat pentru beneficiarii Fundației „Pentru Voi”
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.

Cinema

Patru filme românești, pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.

Ştiri din Timiș

Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.

România

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv. 1

Cinema

Filmul săptămânii: „Primetime”, un thriller psihologic cu Robert Pattinson despre un jurnalist care vânează suspecți de abuzuri asupra minorilor
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.

Ştiri din Timiș

PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: „Fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”. Liberalii își vor desemna singuri candidatul la Primăria Timișoara
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor. 3