Dacă Vali Velcea se va ţine de cuvânt, atunci, în partida de sâmbătă cu Mioveniul, ACS Poli Timişoara s-ar putea prezenta în teren cu un prim 11 mai puţin aşteptat. "Pe unii s-ar putea să nu-i mai vedeți nici pe bancă. Eu ca antrenor nu îmi voi permite să țin pe bancă un jucător care merită să joace, în favoarea unuia mai experimentat, dar care poate nu e în formă", a declarat Velcea, joi, înaintea meciului de campionat.
Pescarii timişoreni şi nu numai vor avea sâmbătă, la Şag, de la ora 11, un eveniment special dedicat lor. Câţiva instructori acreditaţi vor încerca să demonstreze tehnicile de pescuit la musca artificială şi tehnicile de casting ( lansare cu fir de muscarit ) în cadrul evenimentului intitulat Muscarici Fly Casting Day.
De Ziua Mondială a Sindromului Down, reprezentanții Fundației Pentru Voi, alături de 13 beneficiari care suferă de această afecțiune s-au întâlnit cu autoritățile locale și cele județene. Aceștia au propus o nouă abordare a serviciilor sociale, prin care primăria Timișoara ar putea contracta pentru cetățeni servicii sociale de la organizații non-guvernamentale.
Timișorenii sunt așteptați la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, care își va deschide vineri dimineața porțile cu ocazia Zilei Poliţiei Române. Oamenii legii vor face demonstrații și vor prezenta echipamentele din dotare.
Coplata în sistemul sanitar care va fi introdusă de la 1 aprilie ar putea duce la extinderea taxării pentru serviciile medicale publice, afirmă liderul Sanitas Timiș, Livius Cârstea. Sindicaliștii se tem că pacienții vor fi obligați în viitor să achite și alte taxe.
Mapamond
Rusia susține că și-a ridicat forțele nucleare la „alertă maximă” și reia avertismentele la adresa statelor care sprijină Ucraina. Moscova afirmă că obiective militare din țările aliate ar putea deveni „ținte legitime” în cazul unei escaladări a conflictului.
Capitală Culturală
Actorul Ion Rizea este noul manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, după ce a câștigat concursul organizat de Ministerul Culturii. Acesta va conduce instituția în următorii cinci ani, după perioada de interimat începută în luna mai.
Ştiri din Timiș
O moară cu o istorie de peste un secol din Valeapai, județul Caraș-Severin, are șansa să fie readusă la viață. Asociația Acasă în Banat a preluat în concesiune clădirea de la Primăria Ramna și își propune să o transforme într-un muzeu al morăritului și într-un spațiu dedicat păstrării tradițiilor bănățene. Primul pas este o amplă acțiune de voluntariat, programată pentru sâmbătă, 18 iulie.
Ştiri din Timiș
Fiecare ocazie specială vine cu o presiune tăcută: să arăți exact cum simți că merită momentul.
Rochiile de ocazie sunt răspunsul la această presiune - nu pentru că urmează o regulă, ci pentru că au fost gândite să transforme o simplă apariție într-o amintire.
Mapamond
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat începerea primului studiu clinic care testează eficacitatea unui medicament antiviral destinat prevenirii îmbolnăvirii cu tulpina Bundibugyo a virusului Ebola, aflată la baza epidemiei din Republica Democrată Congo, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Din 3 august, unul dintre cele mai importante tronsoane de tramvai din Timișoara intră în reparații, odată cu regenerarea Pieței Traian. Circulația tramvaielor va fi suspendată de la Piața 700 până spre Piața Traian și Stația Meteo, dar va fi introdus temporar autobuzul 5A.
4
Eveniment
Miercuri, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sânandrei au reținut un bărbat pentru violență și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ştiri din Timiș
Praful ridicat de lucrările de demolare de pe bulevardul Nicolae Titulescu din Timișoara a adus Garda de Mediu în teren. Sesizările cetățenilor s-au confirmat, iar firma care execută lucrările a fost amendată cu 15.000 de lei.
7