28 de timişoreni au depus contestaţii la lista de priorităţi pe 2009, pentru locuinţele ANL destinate închirierii pentru tinerii până în 35 de ani. Solicitanţii sunt nemulţumiţi de punctajul obţinut şi automat de poziţia pe care o ocupă pe listă.
Apa minerală este o afacere în permanentă
creştere în România pentru că
românii consumă din ce în ce mai rar
apă de la robinet. Însă izvoarele minerale
sunt resurse pe care statul român le dă aproape
gratis producătorilor de apă minerală.
Platforma amenajată în apropiere de CET Sud pentru balotarea şi depozitarea deşeurilor se umple, groapa de la Ghizela nu-i realizată, iar gunoiul timişorenilor se tot adună. Cam asta constată toată lumea, inclusiv prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu.
Timişoara va fi, joi, în fierbere! Oraşul va fi vizitat de reprezentanţii diplomatici la Bucureşti ai numeroase ţări de prim rang: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Canada. Posibil ca acestora să li se alăture şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri, 9 octombrie, puteți merge la film, teatru, concerte și festivaluri sau să vizitați diverse expoziții.

Eveniment

UPDATE. L-ați văzut? Un băiat de 11 ani din Ghiroda a fost dat dispărut
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale încearcă să dea de un băiat de 11 ani, dispărut din localitatea Ghiroda în cursul zilei de joi. Cine îl vede este rugat să apeleze Serviciul de Urgență 112. UPDATE. Copilul a fost găsit

Mapamond

Trump promite că nu mai atacă Iranul. Momentan
Președintele Donald Trump afirmă că Statele Unite nu vor lansa noi atacuri asupra Iranului până la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie. El a făcut anunțul în contextul în care Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o soluție pentru încheierea conflictului, iar presiunea economică exercitată de SUA asupra Iranului continuă, relatează Reuters și AFP, citate de AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Patru concepte pentru un nou spațiu dedicat designului interior, la Timișoara
Luxceram a deschis joi, 8 octombrie, un nou showroom în Timișoara, pe strada Liviu Rebreanu nr. 1/3. Spațiul reunește soluții pentru amenajarea băii și a locuinței, de la obiecte sanitare și sisteme de duș până la ceramică, pardoseli și suprafețe de mari dimensiuni.

Eveniment

VIDEO. Incendii de vegetație în Timiș. 100 ha au ars la Știuca, alte 35 ha sunt afectate la Bunea Mare
Pompierii militari din cadrul ISU Timiș au intervenit joi seară pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată izbucnite în județ. Cele mai ample au fost înregistrate în apropierea localităților Știuca și Bunea Mare. UPDATE. A fost lichidat și al doilea incendiu

Capitală Culturală

Giselle, cu balerini din Brazilia și Franța în rolurile principale, la Opera din Timișoara
Originară din Brazilia, balerina Cecília Bassetto a decoperit lumea dansului la doar patru ani. Ea și-a desăvârșit studiile în cadrul prestigioasei filiale braziliene a Școlii de Balet Bolshoi. Între 2021 și 2022, a fost membră a Companiei de Tineret a Școlii Teatrului Bolshoi din Brazilia. Din anul 2024, artista s-a alăturat baletului Operei timișorene, iar duminică seara va interpreta în rolul titular din baletul „Giselle” de Adolphe Adam.

Sănătate

Ziua Porților Deschise la Maternitatea Odobescu din Timișoara. Ce pot vedea vizitatorii pe 17 octombrie
Maternitatea Odobescu din Timișoara își deschide porțile pentru public sâmbătă, 17 octombrie. Va fi o zi dedicată celor care vor să afle mai multe despre spațiul în care sunt îngrijiți nou-născuții.

Capitală Culturală

Tradiții la români: folclor la superlativ într-un festival național cu peste 100 de artiști, la Timișoara
Două seri de folclor autentic, dans și cultură tradițională, spectacole cu 17 soliști invitați, trei ansambluri profesioniste și peste 100 de artiști pe scenă promite cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români".