Viaţa are prioritate! Asta nu vor să înţeleagă unii dintre şoferii care circulă pe străzile din Timişoara şi nu acordă prioritate de trecere ambulanţelor şi celorlalte vehicule de intervenţie. Poliţiştii de la rutieră s-au pus însă cu amenzile peste ei şi organizează periodic acţiuni în care îi depistează şi îi lasă fără permise pe şoferii care nu respectă legea.
Asta au constatat, cu stupoare, reprezentanţii Primăriei Timişoara. În prima parte a lunii aprilie au fost furaţi mai mulţi arbori de pe străzi şi multe plante au fost rupte, iar spaţiile verzi sunt “călcate” periodic cu… maşinile. Asta, pe lângă băncile şi coşurile de gunoi distruse.
Camera de Comerţ le pregăteşte timişorenilor cea de a cincea ediţie a Moto Bike Mania. Expoziţia va avea loc între 7 şi 10 mai 2009, la Centrul Regional de Afaceri. Salonul naţional de motociclete, biciclete şi accesorii a devenit deja unul tradiţional pentru comunitatea amatorilor de vehicule pe două roţi din Timişoara.
Arbitrul timişorean Tiberiu Lajos a ieşit, după aproximativ o oră, din sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA, unde a fost audiat de către procurori în dosarul de corupţie din arbitraj, refuzând să facă declaraţii presei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 septembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la expoziții și la spectacole.

Mapamond

A murit actorul Dennis Haskins din serialul „Salvați de clopoțel”
Generația care a crescut cu serialele pentru adolescenți ale anilor ’90 își ia rămas-bun de la unul dintre personajele memorabile ale televiziunii. Dennis Haskins, actorul care l-a interpretat pe directorul Richard Belding în celebrul serial „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”), a murit la vârsta de 75 de ani.

Ştiri din Timiș

Broscuțe tropicale și fluturi spectaculoși, într-o expoziție inedită la Iulius Town Timișoara
Un univers tropical, plin de culoare și viață, îi așteaptă pe timișoreni, începând din acest weekend, la Iulius Town. În perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, va avea loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.

România

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a admis, marți, contestația DIICOT și a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea instanței este definitivă. 6

România

Nicușor Dan, mesaj înaintea votului pentru Guvernul Mureșan: „Este momentul ca această criză politică să se încheie”
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres. 2

Eveniment

VIDEO. Cinci mașini și o anexă, cuprinse de flăcări în Moșnița Nouă. O femeie a suferit un atac de panică
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, pe strada Cometei din Moșnița Nouă, unde o anexă gospodărească și cinci autoturisme au fost cuprinse de flăcări. O femeie a suferit un atac de panică și a fost evaluată medical la fața locului.

Ştiri din Timiș

Bilanț după șase ani: 4.200 de tone de alimente salvate de la risipă la Timișoara
Banca pentru Alimente Timișoara marchează șase ani de activitate chiar pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare. În acest timp, peste 4.200 de tone de alimente au fost recuperate și redirecționate către persoane aflate în nevoie, în timp ce rețeaua organizației a ajuns la peste 100 de parteneri sociali din patru județe. 1

Târgul Imobiliar

ADK Private Village lansează Etapa 2 de construcție și oferă pachete promoționale la Târgul Imobiliar din Iulius Congress Hall
Săptămâna aceasta, la Târgul Imobiliar desfășurat în weekendul 3-4 octombrie la Iulius Congress Hall, ansamblul rezidențial ADK Private Village vine cu o perspectivă pragmatică pentru cumpărătorii care analizează piața imobiliară din Timișoara: spațiul și intimitatea unei case private la un buget similar cu cel al unui apartament cu 3 camere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici