Institutul Fraunhofer ar putea deschide o filială în România, iar Timişoara ar putea fi locaţia unde noua structură ar putea fi găzduită. Mai precis, este vorba de Fraunhofer IPA din Stuttgart, organizaţie care a implementat deja trei proiecte în oraşul de pe Bega.
Este Timp pentru o expoziţie, în centrul Timişoarei. În spaţiu dedicat de primărie artelor plastice vor expune studenţi şi masteranzi ai secţiei Foto-Video din cadrul UVT, într-un eveniment organizat de Lions.
Joi, Timișoara a fost luată cu asalt de mai mulți bloggeri din țară care au venit să îi cunoască brandurile, să îi descopere pe oamenii din spatele lor și să se bucure de un altfel de tur al orașului. În prima zi a evenimentului Timișoara Brands Tour aceștia s-au întâlnit cu primarul Nicolae Robu, au jucat baschet cu cei de la Timba, i-au cunoscut pe semeții rugbiști ai Timișoarei, au stat la palavre cu câțiva jucători de la ACS Poli și au aflat mai multe despre candidatura orașului la titlul de capitală culturală europeană.
Un adolescent de 13 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, după ce a fost lovit de o mașină în apropierea Aeroportului Internațional Timișoara. Băiatul nu s-a asigurat când a coborât dintr-un microbuz care l-a dus la aeroport și a sărit în fața mașinii.
Ambiţia unei timişorence, Andreea Kremm, s-a transformat într-un prilej de bucurie maximă pentru zeci de timişoreni şi turişti veniţi să vadă Banatul. Cu 10.000 de euro, ea a cumpărat un balon cu aer cald, acesta devenind singurul disponibil în zona de vest şi unul dintre cele 11 funcţionale în întreaga Românie.
Mapamond
Un avion Ryanair care zbura de la Salonic la München s-a întors în siguranță pe aeroportul din Salonic după ce a suferit o defecțiune gravă la motor în timpul zborului.
Ştiri din Timiș
Un aquapark estimat la aproximativ 35 de milioane de euro ar urma să fie construit la Sânnicolau Mare, în baza unui parteneriat între Consiliul Județean Timiș și administrația locală. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, bugetul județean și bugetul local, iar autoritățile spun că, după aprobarea parteneriatului, poate fi lansată licitația pentru execuția lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Pasajul Solventul intră într-o nouă etapă. Din 27 iulie începe montarea liniilor de tramvai și a aparatelor de cale care vor permite circulația tramvaielor prin pasaj, iar acesta va fi închis până la finalul anului pentru toate categoriile de trafic.
Ştiri din Timiș
O sesizare făcută de un cititor Tion a scos la iveală o problemă de mediu în două localități din județul Timiș. În urma verificărilor efectuate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș și de reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat, s-a confirmat că în comuna Petroasa Mare și în satul Herendești apele fecalo-menajere erau evacuate în canale deschise.
Ştiri din Timiș
Trei constructori s-au înscris la licitația de peste 54 de milioane de lei lansată de Primăria Timișoara pentru reparațiile din școlile de stat în următorii doi ani. Contractul este împărțit în două loturi și vizează intervenții, în funcție de nevoi, în 84 de unități de învățământ.
Ştiri din Timiș
Primăria Șag a lansat licitația pentru construirea unei noi școli verzi, investiție de peste două milioane de euro, cu TVA. Noua unitate va avea opt săli de clasă și va rezolva problema supraaglomerării, care obligă acum doi ani de studiu să învețe în containere.
Ştiri din Timiș
Colectarea incorectă a deșeurilor poate atrage tarif suplimentar sau necolectarea recipientelor.