Sărbătoare la filiala din Timişoara a Uniunii Scriitorilor. Membrii USR i-au premiat vineri pe autorii celor mai apreciate volume apărute anul trecut.
Doi tineri au fost transportaţi la spital, după ce au intrat cu motocicleta într-o Dacie. Accidentul s-a petrecut vineri după-amiază pe Calea Dorobanţilor din Timişoara. Şoferul Daciei, care vroia să vireze spre Aleea Pădurea Verde, a văzut prea târziu motocicleta care venea din faţă, din sensul opus.
| Video 
Veste şoc înaintea meciului dintre FC Timişoara şi Dinamo. Federaţia Germană de Fotbal a comunicat, joi seara, că nu va mai delega o brigadă pentru partida de luni, motivând că au intervenit mai multe probleme, astfel că sunt şanse mari ca jocul să fie condus de arbitri români, a declarat, preşedintele CCA, Vasile Avram.
Update: CCA a anunţat arbitrul roman pentru derby.
Te interesează retete culinare de sezon şi nu le găseşti? Am intrat in post si dorim sa venim cu reţete care să vă ajute în această perioadă atât de specială. Aducem în casa ta prin intermediul culinar.ro reţete rapide, indicaţii şi imagini utile. Te aşteptăm!
Trei dintre jandarmii care, în noaptea de joi spre vineri, asigurau paza Băncii Naţionale a României sunt cercetaţi de Secţia 1 Poliţie pentru viol, după ce două prostituate au formulat plângere, potrivit unor surse judiciare.
Horoscop
Toamna aceasta ne aduce energii de introspecție, tot ce am crezut încheiat se poate întoarce pentru o ultimă revizuire. Planeta Uranus în 10 septembrie începe mișcarea retrogradă în semnul Gemeni și se alătură celorlalte trei planete transpersonale aflate în retrogradare, Pluto în Vărsător, Neptun și Saturn în Berbec. Sunt patru forțe majore care ne invită, fiecare în felul ei să încetinim ritmul exterior și să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.
Azi în Timișoara
Duminică, 13 septembrie, puteți merge la diverse târguri, concerte, proiecții de film sau la expoziții în oraș.
Eveniment
O fotografie distribuită online, prezentată ca fiind dovada unei acțiuni de monitorizare a traficului rutier în Timiș, a fost infirmată sâmbătă seara de polițiști. IPJ Timiș transmite că imaginea nu are legătură cu activitatea polițiștilor rutieri timișeni și îi îndeamnă pe cetățeni să verifice informațiile înainte de a le distribui.
România
Din 15 septembrie, intră în vigoare noile reguli de repartizare a dosarelor în instanțe. CSM introduce limite de lucru pentru magistrați, iar dosarele care depășesc capacitatea zilnică vor ajunge pe o listă de așteptare. Cauzele urgente vor avea prioritate. Măsura vine în contextul unui deficit de peste 850 de judecători și al unui volum foarte mare de dosare.
1
România
O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din Botoșenița Mare, județul Suceava, după ce a traversat spațiile aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova. Impactul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a format o cavitate de aproximativ un metru. Nu au fost înregistrate victime, iar autoritățile au izolat zona pentru verificări.
Ştiri din Timiș
Schimbul de replici dintre Alfred Simonis și Dominic Fritz continuă. La scurt timp după ce primarul Timișoarei a afirmat că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, președintele Consiliului Județean Timiș îl acuză că încearcă să mute atenția de la problemele sale juridice către o dispută politică și îi cere public explicații în legătură cu situația de conflict de interese.
2
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat dur, sâmbătă, la declarațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, în disputa privind modificările legislative care îl vizează. Edilul susține că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, în ciuda votului primit din partea timișorenilor la alegerile locale.
5
Lugoj
Vești importante pentru șoferii și pietonii din Lugoj. Splaiul Tinereții intră într-un amplu proces de modernizare, iar circulația rutieră și pietonală va fi închisă temporar pe un tronson important. Restricțiile intră în vigoare din 14 septembrie și sunt valabile până la 31 decembrie 2026.