Timişoara nu a mai reuşit să ţină piept Ajaxului şi a pierdut partida în faţa echipei olandeze. Arbitrul central, italianul Paolo Tagliavento, puternic contestat de public, a contribuit decisiv la soarta unei partide frumoase.
|
| Video Poli - Ajax
|
|
|
| 
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, le-a răspuns, miercuri, asociaţiilor civice care l-au acuzat că foloseşte simbolurile Revoluţiei şi ale oraşului într-un „conflict politic”. Edilul consideră că manifestaţia anti-PSD ce a avut loc în 1 Decembrie, în Piaţa Victoriei, nu a fost una spontană, ci una bine pusă la punct.
În perioada 3-5 decembrie, la Timişoara va avea loc cursul naţional cu participare internaţională de „Ghiduri şi Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă”. Manifestarea a căpătat o popularitate tot mai mare de-a lungul timpului, iar anul acesta sunt aşteptaţi să participe nu mai puţin de 1000 de specialişti.
O serie de scriitori, artişti plastici, actori, muzicieni şi alţi oameni de cultură vor fi premiaţi, joi, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Timişoara, pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene.
Concursul organizat de Primăria Timişoara pentru ocuparea funcţiei de director al Regiei Autonome de Transport Timişoara, câştigat de Ioan Goia, a fost atacat în instanţă de Prefectura Timiş, deşi, între timp, primăria a declarat nul acel concurs şi pregăteşte un nou examen pentru ocuparea acestei funcţii.
Eveniment
Un motociclist a fost surprins în trafic tractat ilegal de o mașină. Polițiștii spun că astfel de practici se sancționează cu amendă și puncte de penalizare.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Practical Magic 2”, continuarea comediei fantastice din 1998, cu Sandra Bullock și Nicole Kidman din nou în rolurile surorilor Owens. De această dată, Sally și Gillian trebuie să înfrunte un nou blestem care amenință să le destrame familia.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru un nou weekend dedicat muzicii. Timișoara Music Festival revine în perioada 11-13 septembrie, în Parcul Rozelor, pentru cea de-a patra ediție. Evenimentul aduce pe aceeași scenă peste 40 de artiști locali, naționali și internaționali, iar accesul general pentru public este gratuit.
Eveniment
Omar Hayssam va fi eliberat condiționat, după ce Tribunalul Ilfov a admis, vineri, contestația formulată de acesta. Decizia este definitivă, iar sirianul, aflat în Penitenciarul Jilava.
1
Eveniment
Peste 100 de produse medicale, inclusiv fiole cu acid hialuronic și toxină botulinică, au fost descoperite ascunse într-o mașină, la Stamora-Moravița. Bunurile, în valoare de aproximativ 6.200 de euro, erau nedeclarate și au fost găsite în bagajele unui cetățean sârb.
Ştiri din Timiș
Mai multe restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara în următoarele săptămâni, pentru evenimente sportive și religioase, dar și pentru lucrări la infrastructura rutieră și feroviară. STPT anunță și devieri pentru mai multe linii.
2
România
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, are calitatea de inculpat într-un dosar de contrabandă instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, relatează Agerpres. Ancheta vizează achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie, despre care procurorii susțin că a fost introdus și folosit în România fără efectuarea formalităților vamale și fără plata TVA datorată.
2
Mapamond
Au trecut 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, ziua în care aproape 3.000 de oameni și-au pierdut viața, iar Statele Unite și lumea întreagă au intrat într-o nouă eră. Astăzi, victimele sunt comemorate în locurile în care au avut loc atacurile, de la New York și Pentagon până în Pennsylvania.