Nicio investiţie majoră în infrasctructura din Timiş şi Timişoara nu figurează distinct în proiectul de buget care va fi supus aprobării Parlamentului. Senatorul PNL de Timiş Nicolae Robu a arătat că nici autostrada Timişoara-Arad şi nici continuarea centurii nu intră în bugetul din acest an.
Primăria Timişoara a cheltuit mai mult decât a încasat anul trecut. Consilierii locali s-au întâlnit, vineri, într-o şedinţă extraordinară, pentru a aproba acoperirea deficitului bugetar aferent anului 2009 din fondul de rulment. În 2010 vor fi probleme la capitolul investiţii, estimează reprezentanţii municipalităţii.
Consilierii timişoreni au aprobat, în şedinţa extraordinară de vineri, un proiect de hotărâre prin care limitează competenţele ordonatorilor secundari de credite: totul va trece pe la primarul Gheorghe Ciuhandu! Edilul-şef trebuie să ţină sub control toate cheltuielile serviciilor cu personalitate juridică din subordine.
Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei din cadrul Primăriei Timişoara anunţă că în această lună distribuirea laptelui praf pentru sugari se va face în perioada 25-29 ianuarie 2010. Cu alte cuvinte, părinţii au la dispoziţie cinci zile pentru a-l ridica.
Cel puţin asta spun reprezentanţii Poliţiei Comunitare Timişoara. Agenţii au fost testaţi, iar în urma examenelor un procent de 90% dintre cei cu drept de armă au obţinut calificative de bine şi foarte bine. Poliţiştii comunitari au în dotare pistoale Glock.
Azi în Timișoara
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21