La Timişoara s-a înregistrat în noaptea de joi spre vineri al patrulea deces la care şi-a adus aportul şi virusul AH1N1. Este vorba despre o femeie de 55 de ani care era internată la Clinica de Anestezie - Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean şi mai suferea de diabet şi o gravă afecţiune la plămâni.
Fostul şef al Gărzii Financiare Timiş şi directorul coordonator al Direcţiei de Finanţe Timiş, Ionel Olari, arestat anul trecut pentru luare de mită, în dosarul ţepei imobiliare Radisson, va fi eliberat. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, vineri, ca fostul şef al Gărzii să fie cercetat în stare de libertate.
Apele Timişului au depăşit cu 120 de centimetri faza I de apărare şi au inundat motodromul şi o bază de agrement aflate lângă localitatea Şag. Imagini 
Investiţiile în învăţământ vor fi doar un vis frumos în 2010, după ce bugetul propus pentru acest domeniu a fost diminuat cu 8 procente faţă de anul anterior şi cu 32 de procente faţă de 2008, a spus senatorul PNL Nicolae Robu, care este şi rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara.
Autorităţile au luat în sfârşit măsurile mult-aşteptate de locuitorii din comuna Ghiroda, ale căror gospodării au fost afectate de inundaţii în ultimele zile, din cauza problemelor la sistemul de canalizare. Pentru că apa nu scădea, au hotărât, vineri, să spargă strada Bobâlna, pentru a permite astfel evacuarea apelor din curţile oamenilor. Imagini 
Azi în Timișoara
Vineri, 11 septembrie, începe Timișoara Playground Festival și Street FOOD Festival la Iulius Town, iar la Fabrica de Bere sunt porțile deschise. Continuă restaurarea Bazei Uszoda, la care puteți participa și voi.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei Dominic Fritz apare într-un clip online a unui travel influencer povestind și lăudând Timișoara.
România
Celebrul cantautor Asaf Avidan, născut în Ierusalim, a devenit oficial cetățean român după ce a depus jurământul de credință față de România.
Turism
Timișorenii sunt invitați să redescopere orașul în care locuiesc într-o plimbare prin parcuri, scuaruri și printre povești mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 18:00 și 20:00, Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, organizează o nouă ediție a evenimentului „Turist la tine acasă”, dedicată spațiilor verzi din cartierul Elisabetin.
Ştiri din Timiș
Pe 15 septembrie, elevii și profesorii din județul Timiș nu merg la școală, deoarece ziua este declarată liberă.
1
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că regretă modul în care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă consideră că acesta ar fi pierdut oricum alegerile din 2028. Simonis susține, pe de altă parte, că în dezbaterea publică din ultimele zile este ignorat faptul că situația lui Fritz a pornit de la încălcarea legii în cazul conflictului de interese.
14
România
România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata standardizată a deceselor prin sinucidere, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. În 2023, țara noastră a înregistrat 8,33 de decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, față de 10,37 la nivelul Uniunii Europene.
1
Ştiri din Timiș
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.
21