Întâlnirea publicului cu cele trei mari vedete ale teatrului românesc aşteptate luni, 22 aprilie 2013, la Timişoara, Florina Cercel, Ileana Stana Ionescu şi Rodica Popescu Bitănescu, se amână.
Dacă nu aveţi timp de pierdut în trafic, evitaţi, pe cât se poate, intersecţia din zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci. Acesta este, de altfel, şi unul din sfaturile primarului: căutaţi rute alternative sau... înarmaţi-vă cu răbdare! Luni a fost deviată în sfârşit circulaţia în zonă pentru a se putea lucra la pasajul subteran care va fi realizat pe relaţia bulevardul Corneliu Coposu – bulevardul Vasile Pârvan.
Un bărbat de 32 de ani, din Giroc a fost prins în flagrant, vineri seara, imediat după ce a spart autoturism din care a furat o geantă cu un laptop. Suspectul a fost reținut și prezentat instanței care a decis arestarea sa pentru 29 de zile.
Consiliul Local Timişoara va aproba, în plenul de marţi, Agenda manifestărilor culturale din anul 2013 a Casei de Cultură a Municipiului. Bugetul total este de aproximativ 4,5 milioane lei, adică peste un milion de euro. Vedeţi în continuare ce evenimente se finanţează cu bani de la bugetul local şi cum se vor împărţi banii!
În doar câteva ore, trei persoane, printre care și un adolescent de 14 ani, au fost răniți, sâmbătă, în urma a două accidente rutiere care au avut loc în județul Timiș. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
România
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 14,4% în 2025 față de anul precedent, cea mai mare majorare dintre țările europene analizate, iar prețul mediu a ajuns la 1.917 euro pe metru pătrat, relatează Agerpres, pe baza studiului Deloitte Property Index 2026. Cu toate acestea, România se află pe locul al patrulea în clasamentul țărilor cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia și Albania.
Ştiri din Timiș
Un nou șantier începe luni, 12 octombrie, în zona Gării de Nord din Timișoara. Primăria a predat amplasamentul pentru extinderea liniei de tramvai până la Pasajul Solventul, iar lucrările de pe strada Gării se vor suprapune cu șantierele deja deschise din zonă.
Ştiri din Timiș
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara va desfășura, în perioada 14–15 octombrie, exercițiul tactic „ZIMBRUL 2026 TIMIȘOARA”, o activitate de antrenament cu grad ridicat de complexitate, menită să îmbunătățească reacția structurilor operative în situații de criză.
Capitală Culturală
O carte-jurnal și o expoziție dedicate pierderii unei sarcini vor fi lansate joi, 15 octombrie, la Centrul de Proiecte Timișoara, cu ocazia Zilei Părinților de Îngeri. Proiectul „ne(văzutele)”, inițiat de Mame cu Brațele Goale, aduce în atenție experiențele părinților care trec printr-o astfel de pierdere și felul în care aceasta continuă să le influențeze viața.
Ştiri din Timiș
CCIA Timiș organizează, în 11 noiembrie, un seminar de fiscalitate dedicat noutăților legislative și impactului acestora asupra mediului de afaceri. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, cu participarea consultantului fiscal Adrian Bența. Temele abordate includ impozitul pe profit, regimul microîntreprinderilor, TVA, RO e-Factura și procedura fiscală.
Ştiri din Timiș
Pompierii din Timiș organizează marți, 13 octombrie, activități de informare și educare preventivă, cu ocazia Zilei Internaționale a Reducerii Riscurilor de Dezastre și a Zilei Informării Preventive.
Ştiri din Timiș
Un autoturism în valoare de aproximativ 18.000 de euro, căutat de autoritățile din Slovacia în vederea confiscării, a fost descoperit de polițiștii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, din județul Timiș.
1
Ştiri din Timiș
Se apropie sezonul rece, iar DRDP Timișoara a început montarea indicatoarelor specifice pe autostrada A1. Drumarii le reamintesc șoferilor să-și pregătească mașinile pentru condițiile de iarnă, când anvelopele corespunzătoare devin obligatorii pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.