Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că filmul oficial de promovare a oraşului care a fost recent prezentat public urmează să fie... refăcut. Motivul? Din acest clip lipsesc multe imagini reprezentative pentru oraş, crede edilul. Şi coloana sonoră va fi schimbată, pe motiv că multă lume a afirmat că ar avea „un iz oriental", a explicat şi viceprimarul Dan Diaconu.
Chiar dacă se apropie debutul noului an şcolar, o parte dintre şcoli nu sunt chiar pregătite pentru a primi învăţăceii. Pentru a şti clar cum stă situaţia în judeţ, cei cei de la ISJ Timiş şi-au trimis oamenii pe teren. Situaţia finală care arată problemele descoperite va fi discutată în cadrul unei şedinţe la sediul inspectoratului.
Decizia Primăriei Timişoara de a muta Colegiul Tehnic de Vest pentru a face loc elevilor de la Liceul de Arte este departe de a se fi terminat. Deocamdată actualii locatari ai clădirii din Iosefin nu par a fi dispuşi să renunţe la spaţiu, aceasta în timp ce artiştii se pare că deja şi-au făcut bagajele pentru a pleca la noua clădire.
Va fi sezonul Paradisului pierdut, al vieții dansate în 30 de minute, al întâlnirii cu Chelnerul mut și Regina frumuseții din Leenane, anotimpul Incendiilor... Trupa Teatrului Maghiar din Timișoara promite o stagiune 2013/2014 "bogată în întâmplări teatrale". Multe noutăți pe afiș, în vreme ce prețul biletelor de spectacol rămâne neschimbat.

Eveniment

Peste o sută de amenzi în doar patru ore pe DN 6, după o acțiune a polițiștilor timișeni
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

România

Familia, principalul sprijin al românilor în momentele dificile. Doar 6% ar apela la prieteni când au probleme
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Ştiri din Timiș

„Adoptă” un suflet de Crăciun! Timișorenii, invitați să dăruiască bucurie copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 noiembrie
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Principesa Margareta a vizitat fabrica de anvelope Continental din Timișoara
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.

Dialoguri Sănătoase

Când durerea nu spune toată povestea: ce trebuie să știm despre mecanismele durerii?
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.

Ştiri din Timiș

Centrul de recuperare medicală de la Lovrin, pe jumătate gata. Când ar urma să primească primii pacienți
Lucrările la Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie din Lovrin au ajuns la un stadiu de execuție de 50%, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș. Șantierul avansează conform graficului, iar centrul ar urma să fie deschis în 2027.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții și la spectacole.