Organizaţia PSD Timişoara este şocată de declaraţiile preşedintelui PSD Timiş, Ilie Sârbu, legate de demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte a lui Sorin Grindeanu, au afirmat, joi seara, liderii municipali ai partidului. Aceştia îl susţin în continuare pe Grindeanu şi nu exclud chiar ca acesta să candideze la preşedinţia filialei judeţene.
Preşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătoarea Lidia Barac, a fost numită, joi, prin decizia primului-ministru, în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat detaşarea acesteia, anunţă MJ.
Triunghiul Bermudelor pare a fi în Timiş. Un pod pietonal care trecea peste râul Timiş a dispărut ca prin minune, autorităţile ridică din umeri, iar localnicii trebuie acum să ocolească kilometri întregi pentru a trece de pe un mal pe altul.
Procesul în care este implicat şoferul Ferrariului ucigaş revine la Timişoara. Luni, la Tribunalul Timiş, magistraţii vor audia un martor cheie al cazului în care Adrian Cocoană este acuzat că, în timp ce se afla la volanul unui Ferrari, l-a ucis pe tânărul Lucian Reja.
Materiale de construcţii şi amenajări interioare. Timp de patru zile, până duminică, la Centrul Regional de Afaceri are loc o nouă ediţie, cea cu numărul 24, a expoziţiei Pro Domo.
Utile
Vineri, 28 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
În dimineața zilei de 28 august avem Luna Plină în Pești, însoțită de o Eclipsă parțială de Lună. Eclipsa de Lună va fi vizibilă în Europa, Africa, America dar și în România.
Azi în Timișoara
Vineri, 28 august, în Parcul Rozelor are loc Festivalul de Operă și Operetă. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Ştiri sportive
Doliu în fotbalul mic timișean! Constantin Heisu, președintele AFC Unirea Jimbolia, a murit la 61 de ani, în urma unui infarct. Clubul deplânge pierderea celui care a contribuit la dezvoltarea echipei și transmite sincere condoleanțe familiei.
România
Nicușor Dan, Maia Sandu și Volodimir Zelenski au discutat joi, la Chișinău, despre securitatea regională, sprijinul pentru Ucraina și integrarea europeană. România și-a reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina.
Mapamond
Peter Cullen, vocea emblematică a lui Optimus Prime din Transformers, a murit la vârsta de 85 de ani. Actorul a interpretat personajul încă din serialul animat original din 1984 și a revenit în numeroase filme, seriale și jocuri video. Cullen a fost, de asemenea, vocea lui Eeyore din Winnie the Pooh. Cauza decesului nu a fost dezvăluită.
1
Cinema
De la 1 septembrie, biletele întregi la cinematografele Victoria, Timiș și Studio cresc de la 25 la 30 de lei, prima majorare din ultimii doi ani. Abonamentele Cinefil de Cimișoara se scumpesc și ele, însă prețurile pentru elevi, studenți, pensionari și copii rămân neschimbate. La Cinema Johnny, tarifele rămân aceleași.
Ştiri din Timiș
Prima ediție a Timișoara Playground Festival va avea loc între 11 și 20 septembrie, în Piața Operei și Piața Libertății. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Mons Events. Înscrierile sunt deschise până la 1 septembrie.
1